DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Sediul PSD, luat cu asalt! Se cere DEMISIA a doi miniștri: 'Nu au făcut nimic'

libertatea.ro
psd sediu

Mai mulţi membri ai Partidului Ecologist Român (PER) au picheta joi sediul central al PSD, solicitând demiterea ministrului Mediului, Graţiela Gavrielescu, şi a ministrului Apelor şi Pădurilor, Doina Pană


"Atât doamna ministru Graţiela Gavrilescu, cât şi doamna ministru Doina Pană au mai ocupat aceste funcţii, dar nu au avut rezultate. Nu au făcut nimic pentru stoparea defrişărilor, nu au făcut nimic pentru protejarea mediului înconjurător. Le-am oferit idei, soluţii, proiecte de lege, am cerut interzicerea exportului de buştean, am cerut interzicerea tăierilor de arbori pe o perioadă de minimum zece ani. Nu au ţinut cont niciodată de propunerile noastre. Vedem în ce situaţie am ajuns cu taxa de timbru sau de mediu. S-au câştigat toate procesele şi banii trebuie returnaţi. Le-am oferit o soluţie care se bazează pe un principiu respectat în toată lumea, 'poluatorul plăteşte', dar nu le-a interesat. (...) Pentru că ele nu-şi vor da demisia, am venit în faţa sediului PSD să cerem conducerii acestui partid şi premierului să le demită", a declarat preşedintele PER, Dănuţ Pop, potrivit agerpres.ro

La rândul său, vicepreşedintele PER Mircea Vintilescu a afirmat că mandatele celor doi miniştri s-au caracterizat printr-un "management defectuos".

Fostul șef de la SIE, dezvăluire BOMBĂ despre Soros: Combinațiile financiare ale controversatului miliardar


"Prin lipsa de performanţă managerială dovedită, Graţiela Gavrilescu şi Doina Pană, două personaje pseudo-politice, au adus şi aduc grave prejudicii atât activităţilor de protecţie a mediului înconjurător din România, cât şi imaginii celor două formaţiuni politice (ALDE şi PSD - n.r.) care le-au propus. Menţinerea acestor persoane lipsite de profesionalismul necesar la conducerea celor două ministere inhibă procesul firesc de dezvoltare a României", a arătat Vintilescu. 

Participanţii la protest au venit cu bannere şi pancarte pe care erau înscrise mesajele: "Când Guvernul şi Parlamentul dorm buştean, pădurea moare!", "Vrem legi curate, nu păduri furate!" sau "Indiferent de guvernare e aceeaşi defrişare!". 

Acţiunea a început cu o mică întârziere, reprezentanţii Jandarmeriei susţinând că membrii Partidului Ecologist Român nu au primit aprobare din partea Municipalităţii. Ulterior, s-a constata că Primăria Capitalei nu a notificat PER în termenul legal, prin urmare s-a permis desfăşurarea protestului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.