Şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas, a cerut Germaniei să sprijine sancţiuni comerciale împotriva Israelului

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 16-09-2025 19:18

Article thumbnail

Sursă foto: JOHN THYS / AFP / Profimedia

Şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Kaja Kallas, i-a cerut marţi Berlinului să sprijine planurile privind sancţiuni comerciale contra Israelului sau să propună măsuri alternative pentru sporirea presiunii externe asupra acestei ţări, informează DPA, conform Agerpres.

Comisia Europeană urmează să propună miercuri sancţiuni suplimentare asupra Israelului în legătură cu acţiunile acestuia în Fâşia Gaza.

Măsurile vor include suspendarea anumitor avantaje comerciale care fac parte din acordul de asociere încheiat de UE şi Israel.

Nu este clar dacă propunerea va primi sprijinul necesar din partea statelor membre UE. O propunere anterioară de suspendare a fondurilor pentru cercetare nu a reuşit până acum să obţină susţinere suficientă. Germania se opune unei astfel de măsuri.

''Dacă suntem de acord că situaţia este imposibil de susţinut şi vrem ca guvernul israelian să-şi schimbe poziţia, atunci ce putem face pentru a obţine asta?'', a spus Kallas într-un interviu pentru Euronews.

Orice persoană care nu sprijină măsurile propuse ca răspuns la acţiunile Israelului în Fâşia Gaza ar trebui să sugereze alternative, a subliniat Înalta Reprezentantă a UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, care a precizat că sancţiunile comerciale ar urma să fie extrem de costisitoare pentru Israel.

Schimburile comerciale ale Israelului cu UE reprezintă o treime din comerţul total cu mărfuri al Israelului, ceea ce face din blocul comunitar european cel mai important partener comercial al acestei ţări.

În acelaşi timp, Israelul nu este un partener comercial major pentru UE, potrivit datelor Comisiei Europene, schimburile comerciale ale UE cu Israelul reprezentând mai puţin de 1%.

Volumul total al comerţului cu mărfuri între Uniunea Europeană şi Israel a fost de 42,6 miliarde euro în 2024, a declarat Kallas pentru Euronews.

''UE i-a cerut constant Israelului să nu-şi intensifice operaţiunea în oraşul Gaza. O intervenţie militară va conduce la mai multă distrugere, la decese suplimentare şi la mai multe persoane strămutate'', a spus un purtător de cuvânt al şefei diplomaţiei europene.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri