Şefa UNICEF a fost rănită într-un accident în drum spre Gaza

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 15-11-2023

Actualizat: 15-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: noi.md

Şefa UNICEF a fost rănită într-un accident în drum spre Gaza

Directorul executiv al UNICEF, Catherine Russell, a fost rănită marţi într-un accident de maşină în Egipt, în timp ce se deplasa spre Fâşia Gaza, şi a fost nevoită să-şi amâne o vizită în Israel din cauza rănilor suferite, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al UNICEF, citat de Reuters, anunță news.ro.

"În timp ce se afla în drum spre Rafah, credem că maşina a lovit sau a încercat să evite o groapă mare, ceea ce a făcut ca maşina să treacă peste un şanţ adânc şi să se răstoarne pe o parte", a declarat Kurtis Cooper, şeful departamentului de presă al UNICEF.

Russell "a suferit contuzii semnificative şi are un disconfort destul de mare, dar rănile sale nu sunt considerate grave", a spus purtătorul de cuvânt.

El a precizat că Russell şi-a continuat vizita în Gaza, iar apoi medicii au stabilit că are nevoie de îngrijiri suplimentare, aşa că şi-a amânat restul vizitei sale în regiune, care includea şi Israelul, unde spera să se întâlnească cu familiile copiilor răpiţi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri