Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şefii Apărării din România şi SUA condamnă, de la Baza Kogălniceanu, invazia Rusiei în Ucraina: Reprezintă cea mai gravă ameninţare la securitatea europeană

gandul.ro
Daniel Petrescu

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-a întâlnit, luni, în Baza 57 Aeriană din Mihail Kogălniceanu, cu preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din Armata SUA (Chairman of the Joint Chiefs of Staff), generalul Mark A. Milley, anunță Agerpres.

Întrevederea s-a înscris în seria activităţilor de coordonare a celor doi oficiali pentru consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare pe flancul estic al NATO, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Apărării transmis, marţi, AGERPRES.

În context, şefii Apărării din România şi SUA au condamnat acţiunile ofensive ale Federaţiei Ruse şi au subliniat că invazia Ucrainei reprezintă cea mai gravă ameninţare la securitatea europeană din ultimele decenii. Potrivit ministerului român, "analiza privind dinamica situaţiei regionale de securitate a condus la măsuri de sporire a vigilenţei, precum şi la dispunerea de capabilităţi suplimentare terestre, aeriene şi maritime pe întreg flancul estic al NATO".

În acest context, generalul Petrescu i-a mulţumit generalului Milley pentru reacţia promptă de creştere a numărului de militari americani în România. Şeful SMAp a apreciat că în condiţiile deteriorării rapide a situaţiei de securitate din Ucraina, suplimentarea efectivelor a transmis un semnal puternic şi neechivoc al determinării SUA pentru apărarea colectivă şi reprezintă o contribuţie directă pentru consolidarea apărării României.

"Măsurile adaptate ameninţărilor potenţiale, luate de SUA şi statele aliate, au demonstrat solidaritatea şi angajamentul NATO pentru apărarea întregului teritoriu aliat", a concluzionat generalul Daniel Petrescu, potrivit MApN.

În programul generalului Milley au fost incluse şi întâlniri cu militarii americani dislocaţi în baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.