Şeful diplomaţiei neozeelandeze, Winston Peters, a dat asigurări vineri, în timpul unei reuniuni la Istanbul cu omologi din lumea musulmană, că musulmanii din ţara sa vor fi în siguranţă, informează AFP preluată de Agerpres.
"A face în aşa fel încât comunităţile musulmane să se simtă în siguranţă este o prioritate", a declarat ministrul Winston Peters în deschiderea unei reuniuni a Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI) la Istanbul, convocată după atacul sângeros comis asupra a două moschei din Christchurch, în Noua Zeelandă, de un susţinător al supremaţiei rasei albe. "Poliţia asigură protecţia fiecărei moschei pentru ca oamenii să se poată ruga în pace", a adăugat el.
De asemenea, el şi-a invitat omologii din lumea musulmană să vină în Noua Zeelandă vinerea viitoare pentru a participa la o "comemorare naţională" prevăzută pentru cele 50 de victime ale atacurilor.
"Ne-am reunit astăzi pentru a trimite lumii un mesaj puternic", a declarat la rândul său ministrul de externe al Turciei, Mavlut Cavusoglu, a cărui ţară asigură preşedinţia prin rotaţie a OCI. El a salutat reacţia autorităţilor neozeelandeze după masacru, apreciind că aceasta ar trebui "să servească drept exemplu pentru oamenii politici din ţările unde se propagă islamofobia". "Suntem astăzi aici pentru a arăta că suntem uniţi împotriva atacurilor islamofobe din lume", a adăugat el.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, aflat în plină campanie pentru alegerile locale din 31 martie, s-a folosit de atacul din Noua Zeelandă pentru a denunţa în mod repetat "islamofobia în creştere în Occident". Acuzat că încearcă să profite politic de pe urma masacrului, Erdogan a fost puternic criticat de Noua Zeelandă şi de Australia, de unde provine presupusul autor al atacului din Christchurch.
Cu toate acestea, Erdogan a proiectat încă o dată joi, în timpul unui miting, imagini video cu atacul.
Şeful diplomaţiei neozeelandeze dă asigurări - Musulmanii din Noua Zeelandă vor fi în siguranţă
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

29
Donald Trump spune că războiul împotriva Iranului aproape s-a încheiat
29

638
Arma cu care Ucraina vrea să lovescă inima Rusiei: Va putea lovi cu ușurință ținte din Moscova
638

1.879
Interceptare de comunicații criptate - Iranul ar fi activat „celulele adormite”
1.879

1.473
Vladimir Putin se oferă să vândă petrol și gaze naturale Europei, în plină criză din Orientul Mijlociu:
1.473

2.123
VIDEO Un meteorit a căzut peste o casă din Germania și a ajuns direct într-un dormitor: gaură în acoperiș
2.123

2.174
Rusia ajută Iranul în războiul din Orientul Mijlociu: Nu este un secret
2.174

1.102
Procurorul general din Teheran anunță că vrea să îi pună sub acuzare pe Trump și Netanyahu
1.102

3.133
Blocarea Strâmtorii Ormuz - Iranul avertizează petrolierele
3.133

162
Iranul reacționează la planul lui Macron: Nu va fi siguranţă în Ormuz atât timp cât va dura războiul
162

90
Președintele sirian își declară sprijinul pentru dezarmarea Hezbollah
90

1.776
Victor Orban îngheață prețurile la carburanți la sub 8 lei pe litru: Protejăm familiile
1.776

5.976
VIDEO Videoclipul postat de Casa Albă despre Iran stârnește furie: Transformă războiul într-un spectacol de divertisment - 'Nu v-am dat permisiunea'
5.976

3.332
Consilierul lui Zelenski avertizează: 'Rusia va lovi populația civilă și infrastructura critică ca în Ucraina dacă începe o confruntare cu Europa'
3.332

















Comentează