DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Şeful FBI spune totul despre cazul Hillary Clinton: De ce nu va fi urmărită penal

hillary clinton

Directorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI), James Comey, şi-a apărat ferm joi decizia de a recomanda ca Hillary Clinton să nu fie urmărită penal în cazul referitor la utilizarea unui server privat de email în perioada în care politiciana democrată a fost secretar de stat al SUA, relatează Reuters şi AFP.

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, republicanul Paul Ryan, a susţinut joi într-o scrisoare adresată directorului pentru informaţii naţionale al SUA, James Clapper, că Hillary Clinton nu ar trebui să aibă acces la informaţii clasificate în timpul campaniei electorale pentru Casa Albă. În mod normal, candidaţii la prezidenţiale în SUA au acces la informaţii clasificate de îndată ce sunt nominalizaţi oficial. Comey a subliniat însă că Hillary Clinton nu a încălcat legea.

FBI-ul a anunţat marţi că şi-a încheiat ancheta privind utilizarea de către Hillary Clinton, în perioada în care era fost secretar de stat, a unui server privat de email, şi a transmis dosarul justiţiei, recomandând ca actuala candidată democrată la preşedinţia SUA să nu fie urmărită penal. "Nu se impune urmărirea penală", a declarat şeful FBI într-o conferinţă de presă, anunţând sfârşitul investigaţiilor foarte sensibile efectuate de poliţia federală, despre care s-a comentat că ar putea deraia cursa spre Casa Albă a lui Hillary Clinton.

Unele dintre email-urile trimise de fosta primă doamnă utilizând un server privat erau clasificate drept "secrete" şi persoane rău intenţionate au putut avea, teoretic, acces la ele, a precizat şeful FBI. Ea totuşi "nu a avut intenţia" de a încălca legea, potrivit lui James Comey. Hillary Clinton este candidată în alegerile prezidenţiale de la 8 noiembrie, dar campania sa a fost afectată în ultimele luni de scandalul email-urilor profesionale trimise de pe un server privat în perioada în care a condus Departamentul de Stat (2009-2013).

Ea a participat voluntar, sâmbătă, la o audiere de trei ore şi jumătate la sediul FBI din Washington. Ministrul american al justiţiei, Loretta Lynch, a dat asigurări vineri că va respecta recomandările FBI şi ale procurorilor implicaţi în anchetă, încercând să excludă astfel orice suspiciune de interferenţă politică în acest dosar ultrasensibil.Loretta Lynch a devenit obiectul unei polemici pentru că s-a întâlnit săptămâna trecută cu fostul preşedinte Bill Clinton, o întrevedere denunţată ca un aranjament ilegal de Donald Trump, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.