Combaterea eficientă a migraţiei ilegale, fluidizarea traficului în punctele de frontieră, siguranţa cetăţenilor în zona de responsabilitate şi eliminarea actelor de corupţie în rândul poliţiştilor de frontieră sunt principalele obiective ale noului şef al ITPF Giurgiu, comisar şef Nicu Florian Răboj. 'Sunt ofiţer în cadrul MAI din anul 1994, mi-am început cariera la IPJ Giurgiu, apoi, din 1997 am lucrat şi coordonat activitatea la Punctul de Trecere a Frontierei Feroviar Giurgiu şi la Zona Liberă din municipiu, iar din 22 august 2017 am fost împuternicit prin ordin al ministrului de interne să îndeplinesc temporar, pentru o perioadă de şase luni de zile, atribuţiile de inspector şef la ITPF Giurgiu... Ca şi obiective ale mele şi ale conducerii ITPF Giurgiu sunt acelea de a continua proiectele şi programele începute anterior de colegii mei, vreau să combatem într-un mod eficient, profesional, migraţia ilegală cât şi o bună fluidizare a tranzitului mijloacelor şi persoanelor prin punctele de frontieră... Doresc o bună comunicare cu presa, cu societatea civilă, avem ca obiectiv siguranţa cetăţenilor din zona noastră de responsabilitate, le-am cerut subordonaţilor să demonstreze că sunt un exemplu în societate şi, nu în ultimul rând, îmi doresc să nu existe acte de corupţie în rândul poliţiştilor de frontieră, motiv pentru care vom lua măsuri de prevenire a acestor acte şi pentru înlăturarea cauzelor ce generează astfel de fapte', a declarat marţi împuternicitul în funcţia de inspector şef al ITPF Giurgiu, Nicu Florian Răboj, conform Agerpres.
El spune că din analiza traficului de persoane în cadrul tuturor punctelor de frontieră din cadrul ITPF Giurgiu a reieşit faptul că în acest sezon estival au tranzitat frontiera 'aproximativ două milioane de persoane, în creştere cu 77 la sută faţă de faţă de 1, 2 milioane de persoane care au tranzitat punctele de frontieră din cadrul ITPF Giurgiu în sezonul estival din anul 2016'. În cea ce priveşte migraţia ilegală, noul şef al ITPF Giurgiu spune că a constatat 'o creştere a fenomenului migraţional, datorită conjuncturii internaţionale, cu aproximativ 20 de procente în primele opt luni ale acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut' şi cei mai mulţi migranţi 'se ascund în mijloacele de transport, dar experienţa poliţiştilor de frontieră' a adus întotdeauna la depistarea acestora.
Comentează