Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șeful NATO acuză China: 'S-a alăturat Moscovei. Beijingul nu manifestă voinţa de a condamna agresiunea Rusiei!'

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a exprimat preocupare, marţi, în legătură cu refuzul Beijingului de a condamna direct invazia militară rusă în Ucraina şi a pledat pentru intensificarea cooperării NATO cu parteneri din zona Asia-Pacific, în contextul ascensiunii Chinei, informează Mediafax.

"Miniştrii de Externe din ţările membre NATO se vor reuni mâine şi joi pentru a discuta despre războiul lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei. Am observat cu toţii imaginile oribile cu civili ucişi în Bucha şi în alte locuri care au fost sub controlul armatei ruse până în urmă cu doar câteva zile. Sunt brutalităţi care nu pot fi tolerate şi cu care Europa nu s-a mai confruntat de multe decenii. Atacarea şi uciderea civililor constituie crime de război. Trebuie stabilite faptele, iar cei responsabili pentru aceste atrocităţi trebuie aduşi în faţa justiţiei", a afirmat Jens Stoltenberg marţi, într-o conferinţă de presă.

Secretarul general NATO a notat că războiul din Ucraina intră într-o etapă "crucială", în condiţiile în care armata rusă începe să se concentreze pe zonele din estul şi din sudul Ucrainei. "Vor încerca să ocupe întreaga regiune Donbas şi să creeze o punte de legătură spre Crimeea ocupată", a subliniat Jens Stoltenberg, precizând că miniştrii de Externe din NATO vor furniza asistenţă suplimentară Ucrainei, inclusiv rachete antitanc, sisteme antiaeriene şi ajutoare umanitare.

Joi, la reuniunea miniştrilor de Externe NATO vor fi invitaţi şi reprezentanţii statelor partenere Finlanda, Suedia, Georgia, cei ai Uniunii Europene şi oficiali din Australia, Japonia, Noua Zeelandă şi Coreea de Sud. "Această criză are implicaţii mondiale, care ne privesc pe toţi. Observăm cum China nu manifestă voinţa de a condamna agresiunea Rusiei. S-a alăturat Moscovei în punerea sub semnul întrebării a dreptului naţiunilor de a-şi alege propria direcţie. Într-o perioadă în care puterile autocrate resping ordinea internaţională bazată pe reguli, este cu atât mai important ca democraţiile să stea împreună şi să ne apărăm valorile", a insistat secretarul general NATO.

Vezi si: Șeful NATO anticipează o nouă ofensivă rusă: 'Este periculos pentru noi toți. O brutalitate pe care nu am mai văzut-o în Europa de la al Doilea Război Mondial' .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.