Preşedintele Knesset-ului din Statul Israel, Yuli-Yoel Edelstein, va susţine, miercuri, o alocuţiune în plenul Camerei Deputaţilor.
Potrivit unui comunicat, preşedintele Parlamentului israelian se va afla în România până pe 9 octombrie, la invitaţia preşedintelui Camerei Deputaţilor.
Vizita are ca scop aprofundarea dialogului interparlamentar la nivelul conducerii celor două foruri legislative, precum şi discutarea problemelor de actualitate ale agendei internaţionale.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, va avea miercuri dimineaţa o întrevedere cu preşedintele Knesset-ului din Statul Israel, iar după alocuţiunea susţinută de Yuli-Yoel Edelstein vor fi declaraţii comune de presă.
Şeful Parlamentului israelian susţine un discurs în Camera Deputaţilor
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

2.133
Olguța Vasilescu îi răspunde mamei lui Bolojan: „Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
2.133

1.873
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
1.873

1.428
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.428

1.295
Bolojan apără majorarea bugetului SRI în timp ce taie de la Educație și Sănătate: „Abordarea este simplistă și strict contabilă”
1.295

1.246
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.246

263
VIDEO Alexandru Nazare, despre ajutorul acordat transportatorilor: 'Se actualizează la fiecare trei luni schema'
263

1.429
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
1.429

679
VIDEO Ilie Bolojan, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
679

989
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
989

705
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
705

2.878
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
2.878

99
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
99

115
Ciucu s-a întâlnit cu Robert Negoiță.Cei doi au discutat colaborarea în proiectele de infrastructură
115

















Comentează