Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şeful Pentagonului atrage atenția asupra riscurilor de securitate pe care le implică schimbările climatice

RFI
schimbari climatice seceta

Ministrul american al apărării, Lloyd Austin, a atras atenţia joi asupra riscurilor globale de securitate pe care le implică schimbările climatice, transmite dpa.

'Schimbările climatice fac lumea mai nesigură şi trebuie să acţionăm', a subliniat Austin cu prilejul summitului virtual organizat de preşedintele Joe Biden cu privire la schimbările climatice, potrivit agerpres.ro.

'Astăzi, nicio naţiune nu poate avea securitate pe termen lung fără a răspunde crizei climatice. Ne confruntăm cu tot felul de ameninţări în domeniul nostru de activitate, dar puţine dintre ele merită cu adevărat să fie numite existenţiale. Criza climatică o merită', a afirmat Lloyd Austin.

El a menţionat topirea gheţarilor în Arctica şi creşterea competiţiei pentru resurse şi influenţă în această regiune.

În Africa şi în America Centrală, milioane de oameni sunt afectaţi de secetă, foamete şi dislocări din cauza temperaturilor în creştere şi a fenomenelor meteo extreme, a amintit oficialul american.

În Pacific, creşterea nivelului mărilor şi uraganele tot mai frecvente şi mai puternice pun în pericol populaţiile.

Migraţia în masă a oamenilor care caută siguranţă şi securitate îi face vulnerabili în faţa riscului de a fi exploataţi şi de a se radicaliza, un fenomen care subminează stabilitatea, a punctat Austin.

Şeful Pentagonului a subliniat şi că schimbările climatice fac mai dificilă misiunea forţelor de securitate.

'De pe o coastă la alta şi peste tot în lume, criza climatică a cauzat pagube substanţiale şi a pus oameni în pericol, făcându-ne mai dificil să ne îndeplinim misiunea de a apăra Statele Unite şi pe aliaţii noştri', a spus Austin.

Preşedintele american Joe Biden a invitat 40 de şefi de stat şi de guvern să participe, timp de două zile, la un summit virtual pe tema schimbărilor climatice. Reuniunea îşi propune să mobilizeze cele mai mari economii ale lumii să stabilească obiective mai ambiţioase de reducere a emisiilor de CO2 şi este considerată un moment pregătitor important în perspectiva conferinţei ONU pe tema schimbărilor climatice, ce va avea loc la Glasgow în noiembrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.