Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Șeful PNL Prahova: Am dat explicații la DNA!

mircea rosca
Într-un comunicat, Mircea Roşca încearcă să se dezică de caracatiţa contractelor obţinute de firmele de casă ale familiei Cosma. Într-un interviu acordat în urmă cu  2 ani, Roşca vorbea însă tocmai despre apropierea sa de Mircea Cosma. Acum, Mircea Roşca spune că nu are nimic de a face cu caracatiţa de la Prahova. „Este ridicol pentru orice prahovean şi pentru mass-media locală că atât eu, cât şi PNL am putea fi vreodată asociaţi cu faptele reprobabile de care aceste structuri se fac vinovate”, se arată în comunicatul lui Mircea Roşca Roşca a semnat în locul lui Mircea Cosma contractele prin care firmele aproapiate familiei preşedintelui CJ primeau cu nemiluita bani de la stat. Actualul vicepreşedinte executiv al PNL a scăpat însă de anchetă, iar procurorii spun că acesta nu este cercetat în dosar. Roşca are şi explicaţia: a semnat ca primarul. „În numele instituţiei am semnat documente de serviciu care mi-au fost înaintate de direcţiile şi serviciile  din cadrul Consiliului Judeţean, contând pe buna credinţă şi profesionalismul acestora (Direcţia Patrimoniu, Serviciul Juridic, Direcţia Economică)”, susţine liberalul. Mircea Roşca a fost chemat până acum la DNA doar ca martor în dosar. De la începutul anchetei, el a reuşit să urce în PNL până în primul eşalon al partidului. Presa a speculat chiar că Roşca a fost la un pas să preia Ministerul de Interne. Invitat la emisiunea "Subiectiv", Mircea Roşca a fost rugat de Răzvan Dumitrescu să comenteze pe marginea acestui caz. „Am semnat foarte multe documente în calitatea mea de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Nu ştiu cu ce firme sau dacă acele firme colaborau cu Cosma. Asta organele statului trebuie să spună. Era obligaţia mea şi era în stare finală, adică eu îl înlocuiam pe Mircea Cosma de câte ori lipsea şi toată procedura era încheiată, iar avizul de legalitate era primit”, a spus vicepreşedintele executiv al PNL, la Antena 3. „DNA-ul a chemat pe absolut toată lumea din instituţie şi am fost ca martor. În cinci minute m-au întrebat despre proceduri”, a adăugat Roşca. „Eu am semnat după ce avizul de legalitate a fost dat de departamentul juridic, Direcţia Patrimoniu, Direcţia Financiară. Dacă eu n-aş fi semnat acel contract, era abuz în serviciu. Era stadiul final al contractului, după ce trecuse absolut toate procedurile”, a conchis Mircea Roşca.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.