Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şeful Poliţiei Române, întâlnire cu directorul FBI: Ce s-a discutat

FBI

Şeful Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Bogdan Despescu, s-a întâlnit, marţi, la Washington DC, cu Andrew McCabe, directorul FBI, ocazie cu care a fost apreciată în special cooperarea de succes în domeniul prevenirii şi combaterii infracţionalităţii cibernetice şi a fost subliniată excelenta colaborare dintre FBI şi Ministerul Afacerilor Interne prin Poliţia Română, informează IGPR.

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul discuţiilor au fost abordate şi aspecte privind sprijinul informaţional şi operativ în instrumentarea unor cauze comune extrem de complexe, schimbul de date şi informaţii, precum şi rolul important al ataşaţilor de afaceri interne din cele două state. Totodată, au fost evidenţiate activităţile de perfecţionare a pregătirii profesionale a poliţiştilor români, pe linie operativă, de către experţii FBI, fiind stabilit un nou calendar de pregătire, cu accent pe domeniile prioritare, conform Agerpres.

În încheierea întâlnirii, cei doi oficiali şi-au exprimat disponibilitatea de a dezvolta parteneriatul de excepţie dintre instituţiile de aplicare a legii române şi americane, stabilindu-se noi linii de acţiune.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.