Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şeful Secţiei ATI din Spitalul Militar Central: Marea majoritate a pacienţilor au ca diagnostic asociat maladiei COVID 19 şi ARDS

https://www.desteptarea.ro/taxa-la-externare/
externare spital

Şeful Secţiei ATI din Spitalul Militar Central, Dan Corneci, a afirmat, luni, că la Spitalul Militar ROL 2 Aslan activitatea se desfăşoară pe mai multe paliere şi direcţii şi nu rezidă doar în tratamentul insuficienţei respiratorii acute severe a virusului. El a mai precizat că în secţia de ATI de la SPitalul ROL 2 au beneficiat de ventilaţie mecanică 52 de pacienţi, iar opt au primit tratament cu plasmă, conform News.ro.

Citește și: Familia bărbatului care a SĂRIT pe geam de la etajul 6 la o descindere a MASCAȚILOR a depus plângere penală

Dan Corneci a prezentat, luni, câteva informaţii despre organizarea şi capacitatea secţiei ATI ROL 2 de la Institutul Ana Aslan din Bucureşti.

“Secţia ATI ROL 2 este amplasată în clădirea Institutului Ana Aslan şi a fost reconfigurată şi renovată conform standardelor naţionale pentru o unitate ATI grad I avansat. Secţia dispune de 23 de paturi (16 paturi în zona roşie şi şapte paturi în zona galbenă) reprezentând 33% din numărul total de paturi ATI din spitalele de linia I şi II din Bucureşti. Fiecare pat dispune de monitorizare complexă invazivă şi non-invazivă, aparat de ventilaţie mecanică avansată, staţie cu 4-6 pompe automate de infuzie, aparatură diversă specifică terapiei intensive”, a precizat Dan Corneci.

El a menţionat că secţia este deservită de personal specializat ATI organizat în patru nuclee, fiecare nucleu fiind format din trei medici specialişti/primari ATI, 12 asistenţi medicali din Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC), precum şi din patru medici rezidenţi, iar această organizare permite rotaţia şi recuperarea personalului, precum şi asigurarea continuităţii activităţii în SUUMC.

El a explicat şi cum este organizată activitatea în acestă secţie.

“Activitatea medicală în Secţia Terapia Intensivă a Spitalului Militar ROL 2 Aslan se desfăşoară pe foarte multe paliere şi direcţii, nu rezidă doar în tratamentul insuficienţei respiratorii acute severe virusului. Majoritatea pacienţilor prezintă şi patologii asociate, unele preexistente episodului acut şi care se decompensează, iar altele sunt induse de afectarea pluriorganică, cauzată de virusul SARS-CoV-2. În consecinţă, avem de-a face cu pacienţi care necesită colaborare multidisciplinară şi abordare în echipă, alături de colegi cardiologi, neurologi, ORL-işti, chirurgi generalişti, pneumologi, gastroenterologi şi, nu în ultimul rând, specialişti în radiologie şi imagistică medicală”, a precizat şeful Secţiei ATI din Spitalul Militar Central.

El a povestit şi care au fost cele mai complicate cazuri tratate la această unitate.

“Marea majoritate a pacienţilor internaţi în secţia ATI a Spitalului Militar ROL 2 Aslan au ca diagnostic asociat maladiei COVID 19 şi ARDS (acute respiratory distress syndrome), aceasta fiind o formă deosebit de gravă de insuficienta respiratorie. Aproape toţi pacienţii internaţi în unitatea noastră de profil au beneficiat de manevre şi proceduri medicale minim invazive de tip bronhoscopie diagnostică şi terapeutică, endoscopie digestivă superioară diagnostică şi terapeutică, tehnici de dializă renală etc. iar toate acestea s-au realizat cu aparatura medicală de înaltă performanţă, aparatură pusă la dispoziţie de către Spitalul Militar Central. De asemenea, precizăm faptul că au fost cazuri în care pacienţii au fost transferaţi, în regim de urgenţă, către Spitalul Militar, în vederea realizării intervenţiei chirurgicale salvatoare, ulterior aceştia revenind în campusul militar ROL 2 Aslan, pentru continuarea tratamentului medical şi supraveghere Postoperatorie”, a explicat Dan Corneci.

Medicul a oferit şi câteva date statistice legate de activitatea secţiei ATI ROL 2.

“În ceea ce priveşte statistica activităţii secţiei ATI ROL 2, în perioada 30 aprilie – 30 iulie, putem pune la dispoziţie următoarele cifre care arată indicatorii de performanţă medicală, indicatori analizaţi comparativ cu cei raportaţi de secţiile de profil din întreaga lume: 79 pacienţi cu forme severe – critice, cu o rată a mortalităţii de 21,5% (17 decese). Rata mortalităţii în secţiile ATI din România este de aproximativ 45-47%, în Germania 53%. Toţi pacienţii au beneficiat de terapie antivirală, tratament cu plasmă convalescentă (8 pacienţi), terapie intensivă de suport pentru difuncţii multiple de organe (ventilaţie mecanică – 52 de pacienţi, suport hemodinamic, tehnici de epurare renală etc. S-au realizat aproximativ 40 consulturi interdisciplinare: imagistică, chirurgie generală, cardiologie, ORL (pacienţi traheostomizaţi), gastroenterologie (endoscopii digestive), pneumologie (bronhoscopii)”, a mai declarat medicul Dan Corneci.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.