Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul Roman, a fost reţinut de poliţişti după ce rezultatele de laborator au confirmat că în urmă cu câteva zile a condus un autoturism deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi a drogurilor, a informat, mari, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
Potrivit unor surse din cadrul anchetei, bărbatul este şeful secţiei de psihiatrie din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă (SMU) Roman.
Poliţiştii au fost sesizaţi, pe 3 octombrie, de către o femeie din municipiul Roman, cu privire la faptul că bărbatul are un comportament în trafic ce poate genera un eveniment rutier.
"Poliţiştii au identificat persoana reclamată, ca fiind un bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul Roman. În urma testării conducătorului auto cu aparatura din dotare, au rezultat indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Acesta a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice. Buletinul de analize toxicologice a confirmat prezenţa în organism a substanţelor psihoactive şi a băuturilor alcoolice", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul principal Ramina Ciofu, potrivit Agerpres.
Bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi este cercetat pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzut cu închisoare până la cinci ani.
Comentează