Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şeful securităţii de la Apple, acuzat într-un dosar de mită

cnn.com
Thomas Moyer

Şeful securităţii globale a corporaţiei Apple este inculpat într-un dosar de mită în California, conform rechizitoriului publicat luni. Conform dpa, printre alţi suspecţi se numără şi un ajutor de şerif, iar obiectul cazului este un 'cadou' în valoare de 70.000 de dolari, sub formă de iPad-uri, pentru biroul şerifului din comitatul californian Santa Clara, în schimbul unor permise de port-armă, potrivit AGERPRES.

Un mare juriu i-a trimis săptămâna trecută în judecată pe Thomas Moyer de la Apple, pe viceşeriful Rick Sung şi pe căpitanul James Jensen din departamentul şerifului din Santa Clara şi pe brokerul de asigurări Harpreet Chadha.

Ancheta procuraturii a durat doi ani şi se pare că în Santa Clara - unde Apple are sediul central, la Cupertino - exista o schemă prin care oficiali din biroul şerifului pretindeau mită pentru permisele pentru arme ascunse. Sung (48 de ani), Jensen (43) sunt acuzaţi că au cerut mită, iar Chadha (49 de ani) şi Moyer (50) au oferit foloase necuvenite. S-au promis circa 200 de tablete iPad pentru patru permise de tipul cunoscut ca CCW (concealed-carry weapon - armă ascunsă).

Citește și: Taiwanul începe producția de submarine pe teritoriul său, în contextul tensiunilor tot mai mari cu Beijingul

Procurorul Jeff Rosen a declarat că oficialii considerau permisele 'mărfuri', iar 'cei care cer mită trebuie raportaţi la biroul procurorului districtual, nu răsplătiţi prin conformare'.

Procesul va începe în 11 ianuarie, la San Jose. Dacă li se dovedeşte vinovăţia, inculpaţii ar putea fi condamnaţi la pedepse cu închisoarea, afirmă procuratura.

'Donaţia' Apple pentru biroul şerifului nu a mai avut loc în cele din urmă, fiindcă Sung şi Moyer au aflat că procuratura a emis un mandat şi a confiscat toate înregistrările permiselor CWW.

Citește și: Parlamentul European a adoptat o lege care va permite consumatorilor din UE să își apere drepturile în mod colectiv

Avocatul lui Moyer, Ed Swanson, a respins acuzaţiile şi afirmat că clientul său este nevinovat, fiind o 'daună colaterală' a rivalităţii între procurorul districtual Rosen şi şeriful Laurie Smith. El a susţinut că Apple donează frecvent echipamente, iar iPad-urile oferite nu aveau nicio legătură cu permisele de port-armă solicitate pentru angajaţi ai Apple. Permisele au fost emise în martie 2019, înainte ca Apple să confirme decizia de aprobare a donaţiei, a precizat Swanson.

Procuratura a comunicat că taxele pentru un permis CCW sunt între 200 şi 400 de dolari. Conform legislaţiei americane, portul unei arme ascunse fără un astfel de permis constituie o infracţiune. Deşi legea statului California prevede că solicitantul trebuie să justifice solicitarea şi să urmeze un curs de instruire privind uzul armelor de foc, decizia de eliberare a permiselor este în mare măsură la latitudinea şerifului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.