Şeful Departamentului de Securitate Internă din SUA, Alejandro Mayorkas - care săptămâna trecută a devenit primul hispanic, născut în străinătate, care ocupă această poziţie - şi-a reafirmat sâmbătă hotărârea de a combate terorismul intern, una dintre cele mai mari ameninţări la adresa Statelor Unite, în opinia sa, relatează Reuters preluat de agerpres.
Mayorkas, care a ocupat funcţia de secretar adjunct al Departamentului pentru Securitate Internă (DHS) sub preşedintele Barack Obama, a fost învestit în noul său post după violenţele din 6 ianuarie de la Capitoliu în care au fost implicaţi susţinători ai fostului preşedinte republican Donald Trump.
Mărturisind că, personal, a fost profund bulversat de cele petrecute la 6 ianuarie, Mayorkas a declarat - într-un interviu difuzat sâmbătă seara de CNN - că îşi va "dubla eforturile pentru a combate ura şi ameninţarea terorismului intern", una dintre cele mai mari ameninţări care planează în prezent asupra SUA.
El a spus că administraţia Biden lucrează cu "celeritate" pentru a pune capăt unei politici din epoca lui Donald Trump cunoscută sub numele de Protocoalele de protecţie a migranţilor (MPP), care a constrâns ca peste 65.000 de solicitanţi de azil să fie întorşi în Mexic în aşteptarea audierilor instanţei de imigrare din SUA.
Întrebat despre recentele atacurilor atribuite unor grupuri chineze şi ruse de hackeri împotriva sistemelor informatice ale guvernului american, Majorkas a spus că noua administraţie lucrează cu Congresul pentru a vedea ce finanţare suplimentară ar putea fi asigurată pentru a spori securitatea infrastructurilor federale şi a sistemelor de informaţii, invocând în acest sens şi parteneriatele public-private.
Şeful securităţii interne al lui Biden promite să lupte împotriva terorismului intern
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

47
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
47

272
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
272

94
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
94

2.655
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
2.655

76
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
76

18
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
18

76
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
76

770
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
770

96
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
96

2.694
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.694

32
Rusia este pregătită să găzduiască Jocurile Olimpice în viitor, afirmă Putin
32

5.239
Mojtaba Khamenei a transmis un mesaj. Cui se adresează liderul suprem al Iranului care nu a mai fost văzut de ceva vreme
5.239

69
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
69
















Comentează