Profesia contabilă a fost şi rămâne un pilon de echilibru al economiei româneşti, a evidenţiat, marţi, preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, care a menţionat că ţara noastră având nevoie de aceşti specialişti deoarece este nevoie de corectitudine fiscală, relatează Agerpres.
El a transmis un mesaj în deschiderea celei de a XV-a ediţii a Congresului Profesiei Contabile din România.
"În spatele fiecărei decizii financiare corecte, în spatele fiecărei companii solide, se află munca riguroasă şi responsabilitatea unui expert contabil. Fiecare dintre dumneavoastră asigură acel flux vital de corectitudine şi transparenţă de care orice stat are nevoie.
Sunt mândru că am putut iniţia şi au fost aprobate în Senat recent trei proiecte de lege care marchează un pas major înainte pentru profesia dumneavoastră.
Ele actualizează legislaţia şi recunosc, în mod echitabil, drepturile profesioniştilor din contabilitate, consultanţă fiscală, evaluare şi audit fiscal pentru a avea parte de aceeaşi protecţie juridică de care beneficiază deja alte profesii liberale, precum avocaţii", a afirmat Abrudean.
Conform acestuia, modificările legislative aduse de Senat permit experţilor contabili ca, în contractele încheiate cu clienţii, acestea să devină executorii, ceea ce în practică înseamnă "respect reciproc, claritate şi eficienţă".
"Sunt probleme de discutat şi e nevoie de soluţii pe care să le identificăm împreună.
Un exemplu ar fi recalibrarea asigurării profesionale, pentru că dacă întâmpinaţi o situaţie în care clientul dumneavoastră să fie sancţionat şi pentru că, să zicem, nu a fost depusă la timp o declaraţie, nu dumneavoastră ar trebui să plătiţi despăgubirea, ci asiguratorul.
Aici ar fi nevoie de o discuţie, în acest sens, între autorităţile competente şi ASF. (...) Poliţele pe care dumneavoastră le plătiţi trebuie să acopere situaţiile reale din activitatea de zi cu zi. (...) Soluţiile vin tot din practică şi aici aveţi un rol extrem de important. România are nevoie de dumneavoastră pentru că e nevoie de corectitudine fiscală. Rigurozitatea, disciplina fiscală, bunul simţ, transparenţa în cheltuirea banului public, toate acestea sunt măsuri pe care le ia acum şi Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan", a adăugat Mircea Abrudean.
Preşedintele Senatului a punctat că un expert contabil informat poate fi un partener strategic pentru antreprenor, dar şi un sprijin real pentru administraţia publică.
"România are nevoie de specialişti care îmbină precizia cifrelor cu deschiderea către inovaţie. Într-o lume în care deciziile financiare se bazează tot mai mult pe date, expertul contabil devine gardianul adevărului economic. Prin formare continuă, prin etică profesională, prin deschiderea către noile tehnologii, CECCAR (Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România) oferă profesiei contabile nu doar stabilitate ci şi viitor.
Recunoaşterea oficială a acestei profesii şi actualizarea legislaţiei nu reprezintă doar o reformă juridică. Este o investiţie în sănătatea fiscală a statului. Când profesioniştii contabili sunt respectaţi şi protejaţi, firmele respectă mai bine termenele, declaraţiile sunt depuse corect, iar încasările la buget devin tot mai predictibile. Sunt convins că această ediţie aniversară a Congresului Profesiei Contabile va genera idei noi şi soluţii aplicabile. România are nevoie de experţi contabili moderni, de organizaţii puternice şi de o viziune comună, o economie corectă, digitală şi transparentă", a transmis Abrudean.
Comentează