Selecţionata de rugby a Angliei va efectua un turneu în Australia, în luna iulie, în cursul căruia va disputa trei meciuri test în compania naţionalei Wallabies, au anunţat marţi cele două federaţii, citate de AFP.
XV-le Trandafirului, care a dezamăgit în ediţia din acest an a Turneului celor Şase Naţiuni, în care a obţinut doar două victorii, revine în "ţara cangurilor" pentru prima dată din 2016, conform Agerpres.
Anglia şi Australia vor disputa primul or meci pe 2 iulie, la Perth, după care se vor înfrunta o săptămână mai târziu, la Brisbane, înaintea unui ultim duel, de la Sydney, pe 16 iulie.
"Turneul din Australia reprezintă o mare oportunitate de creştere pentru această echipă", a estimat selecţionerul australian al Angliei, Eddie Jones, citat într-un comunicat al Federaţiei engleze de rugby.
"Va fi pentru prima oară când numeroşi jucători tineri vor pleca în turneu în străinătate cu naţionala Angliei şi va fi un antrenament şi o experienţă esenţiale înaintea Cupei Mondiale, precum şi a Turneului celor Şase Naţiuni 2023", a adăugat Jones.
Cele două selecţionate s-au întâlnit ultima oară în luna noiembrie a anului trecut, pe Twickenham, unde Anglia s-a impus cu 32-15.
Selecţionata de rugby a Angliei va efectua un turneu în Australia, unde va disputa trei meciuri test în compania naţionalei Wallabies
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
De la idol la salvator - Dănciulescu revine pe bancă! A semnat acum! - surse
0

35
FRF a negociat cu Edi Iordănescu și a semnat cu Hagi! - surse
35

26
Italia avertizată în legătură cu EURO 2032
26

21
Top salarii din LaLiga în 2026. Pe primul loc, Kylian Mbappe şi Vinicius
21

2.028
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.028

18
Tiger Woods nu va fi căpitanul echipei SUA la Ryder Cup în 2027
18

5.105
Gigi Becali anunță ce vrea să facă după ce CCR a dat decizia în cazul mărcii Steaua: Suntem în procese multe
5.105

73
Rugbist suspectat de sinucidere, diagnosticat post-mortem cu o afecțiune la cap
73

91
Gică Popescu, sfat pentru cumnatul Hagi: Dacă nu acum, atunci când?
91

31
Bianca Andreescu, out de la Charleston
31

32
Ucraina cere ca CIO să analizeze statutul 'neutru' al sportivilor ruşi
32

77
Damir Dzumhur, deranjat de spectatori la Țiriac Open. Printre aceștia ar fi fost și Marius Șumudică
77

84
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
84
















Comentează