Selecţionata României a învins formaţia Georgiei cu scorul de 86-76 (23-17, 20-24, 24-19, 19-16), sâmbătă, în Grupa D a Campionatul European de baschet masculin - EuroBasket Under-20, Divizia B, de la Piteşti, conform Agerpres.
Tricolorii au obţinut al doilea succes consecutiv, după 73-70 cu Estonia.
Tudor Şomacescu, 21 puncte, 4 recuperări, Dragoş Lungu, cu 19 p, 13 rec, David Lăpuşte, 15 p, 3 rec, 3 pase decisive, Andrei Oinaru, 12 p, 12 rec, 3 pd.
De la învinşi s-au remarcat Ghiorghi Sulaberidze, 17 p, 6 rec, Bakar Berekaşvili, 14 p, 7 rec.
România, singura echipă din grupă cu două victorii, va juca duminică împotriva Albaniei.































Comentează