Selecţionata Senegalului a fost sancţionată să dispute un meci cu porţile închise, iar Federaţia din această ţară a fost amendată de FIFA, ca urmare a incidentelor survenite în meciul cu echipa Egiptului (1-0, 3-1 după penalty-uri) disputat pe 29 martie la Dakar, în barajul pentru Cupa Mondială de fotbal din 2022, informează AFP, citat de Agerpres.
În comunicatul dat publicităţii luni, Federaţia Internaţională de Fotbal a precizat că amenda se ridică la 175.000 de franci elveţieni (170.866 euro).
În afara încălcării "regulilor de securitate" pe stadionul Abdoulaye-Wade din Diamniadio, în apropiere de Dakar, instanţa supremă a fotbalului a făcut referire la aruncarea de diverse obiecte, utilizarea laserelor şi fumigenelor în tribune, precum şi la un banner "ofensator".
Federaţia algeriană de fotbal va fi obligată, de asemenea, la plata unei amenzi de 3.000 franci elveţieni (2.929 euro), din cauza aprinderii de fumigene şi aruncării de obiecte din tribune la barajul Algeria - Camerun (1-2, după prelungiri) pe 29 martie, la Blida.
Aceste sancţiuni nu prejudiciază, totodată, o eventuală decizie sportivă, după recursul algerienilor care au cerut FIFA să se rejoace meciul din cauza "arbitrajului scandalos" al gambianului Bakary Gassama.
"Fenecii" au fost eliminaţi după un gol înscris în ultima secundă a prelungirilor de Karl-Toko Ekambi (120+4), după ce aveau practic asigurat biletul pentru CM din Qatar cu un gol înscris în min. 118. Algeria câştigase prima manşă din Camerun cu 1-0.
Selecţionata Senegalului a fost sancţionată cu un meci cu porțile închise de FIFA, în urma incidentelor de la meciul cu Egipt
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

9
FK Csikszereda a învins-o pe Metaloglobus, la Clinceni, într-un meci din etapa a patra a fazei play-out a Superligii de fotbal
9

9
Ciclista germană Franziska Koch (FDJ United) a câştigat, la sprint, cursa feminină Paris-Roubaix
9

11
Beth Dobbin, deţinătoarea recordului scoţian la 200 m, şi-a anunţat retragerea după „o luptă de trei ani cu o problemă de sănătate gravă, care i-a schimbat viaţa”
11

832
CLIPA LUI MIRCEA LUCESCU
832

18
Iranul ridică sechestrul asupra bunurilor unei fotbaliste după retragerea cererii de azil
18

74
Șoc în lumea fotbalului ghanez: Un jucător din prima divizie a fost ucis într-un atac armat împotriva echipei sale
74

41
Jannik Sinner revine pe locul 1 ATP după duelul cu Carlos Alcaraz la Monte-Carlo
41

69
România a fost învinsă dramatic de Marea Britanie la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă Under-1
69

135
Farul Constanța are un nou antrenor, după despărțirea de Ianis Zicu
135

56
După ce a criticat FC Barcelona, un jucător de la Espanyol a fost ținta mesajelor de ură online
56

105
Ianis Zicu nu mai este antrenorul Farul Constanța
105

31
Manchester City câștigă cu 3-0 pe terenul lui Chelsea în etapa a 32-a
31

118
VIDEO Gol neobișnuit într-un meci din Paraguay: mingea a ajuns în plasă după un ricoșeu
118















Comentează