Selecţionerul Japoniei, Hajime Moriyasu, şi-a exprimat respectul faţă de selecţionata Germaniei înaintea meciului de miercuri, prevăzut în Grupa E a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, o echipă pe care a considerat-o un model pentru formaţia sa, dar va încerca să câştige duelul de la Ar Rayyan, transmite DPA, potrivit Agerpres.
''Germania are rolul unui model pentru noi, asta nu s-a schimbat niciodată. Japonia, pe de altă parte, este în dezvoltare'', a declarat Moriyasu, marţi, cu prilejul unei conferinţe de presă.
Selecţionerul Japoniei speră într-o evoluţie bună la acest Mondial, care să aducă o calificare cel puţin în optimile de finală: ''Am dori să ajungem în optimi sau chiar să mergem mai departe. Asta ar însemna atunci că am făcut istorie. Veţi vedea echipa de start mâine. Vom încerca să câştigăm, iar pentru a câştiga am ales o formulă de start care credem noi că are o şansă pentru a reuşi asta''.
Japonia a atins de trei ori faza optimilor la un Mondial, în 2002, pe teren propriu, în 2010 (Africa de Sud) şi în 2018 (Rusia).
După meciul cu Germania de miercuri, Japonia va înfrunta apoi Costa Rica (27 noiembrie) şi Spania (1 decembrie).
Selecţionerul Japoniei va încerca să învingă Germania, un model pentru echipa sa
Explorează subiectul
Articole Similare

22
Egal între Napoli şi AS Roma, scor 2-2
22

11
Baschet masculin: S-au stabilit semifinalele Cupei României
11

18
Ninge abundent în judeţul Harghita – Se intervine pe mai multe drumuri naţionale - Aluviuni pe DN 2, traficul fiind îngreunat la Podgoria - Pietre căzute de pe versant, în Pasul Gutâi
18

41
Meciul Univ Craiova-FCSB: Filipe Coelho - Trebuia să suferim, am jucat împotriva campioanei, dar victoria e meritată
41

21
Vladimir Screciu s-a aflat sub control medical după încheierea meciului dintre Universitatea Craiova şi FCSB
21

9
Daniela Toth şi Delia Folea nu au reuşit să se califice în manşa a doua la sărituri cu schiurile pe trambulina mare
9

23
Meciul Univ Craiova-FCSB: Valentin Creţu – E o înfrângere şi e dureroasă. Era ca o finală pentru noi
23

26
Succes important al liderului, Universitatea Craiova – FCSB 1-0
26

13
Corona Braşov, victorie în confruntarea cu JDA Dijon, în European League
13

19
România a învins Belgia cu 23-6, în Rugby Europe Championship
19

15
Mo Salah încă este foarte important pentru Liverpool, consideră căpitanul Vvan Dijk
15

9
Patinaj viteză: Olandeza Femke Kok a câştigat aurul la 500 m, cu record olimpic
9

22
PAOK a ratat un penalti şi a terminat la egalitate derby-ul cu AEK Atena, scor 0-0
22

















Comentează