Selecţionerul echipei olimpice de fotbal a Noii Zeelande, Danny Hay, a declarat că va avea răbdare cu fundaşul Michael Boxall, care este accidentat şi nu va putea juca în meciul de joi cu Coreea de Sud din Grupa B a turneului olimpic, din care mai fac parte România şi Honduras, informează Reuters.
Boxall, unul dintre cei trei jucători peste limita de vârstă din cadrul lotului, a rămas în SUA după ce s-a accidentat la coapsă la echipa sa de club Minnesota United, dar Hay speră că fotbalistul de 32 de ani va putea veni în Japonia pentru a se alătura selecţionatei.
"Îi lăsăm cât de mult timp se poate, iar dacă asta înseamnă că îl vom avea la ultimul meci din grupă, ar fi fantastic, ar fi ca şi cum am transfera un nou jucător", a afirmat Hay, care speră că echipa lui va trece de faza grupelor.
"I-am promis lui şi restului echipei că îi vom lăsa lui 'Boxy' cât timp va avea nevoie ca să fie apt de joc astfel încât să poată veni aici", a adăugat tehnicianul.
După meciul cu Coreea de Sud de pe 22 iulie, Noua Zeelandă va întâlni echipa Hondurasului pe 25 iulie, iar trei zile mai târziu va primi replica României. Primele două clasate din grupă se califică în sferturi de finală.
Selecționerul Noii Zeenlade speră că va putea să-l recupereze pe fundaşul Michael Boxall, până la începerea Jocurilor Olimpice
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

8
Lin Yu-ting a câștigat bronzul la Campionatul Asiatic de Box
8

72
Clubul Tottenham a refuzat să îi ofere stadionul lui Kanye West
72

4.313
VIDEO Femeia lovită pe trecerea de pietoni de jucătorul Rapidului, Kader Keita, a murit în spital: Se schimbă încadrarea juridică pentru fotbalist
4.313

31
James Rodríguez a revenit la antrenamentele lui Minnesota United
31

193
Serie A: Napoli a învins luni seara, pe teren propriu, formaţia AC Milan
193

2.663
Motiv de mândrie națională: în ce oraș din România se produc pneurile mașinilor de Formula 1
2.663

199
Cum a reacționat Ștefan Baiaram după ce a fost lăsat din nou în afara primului 11: Am învățat din episoadele trecute
199

73
Gabriela Ruse s-a calificat în optimi la turneul de la Linz
73

103
Filipe Coelho, după victoria cu CFR Cluj: Nu promit titlul
103

4.233
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
4.233

108
Daniel Pancu și-a certat jucătorii după înfrângerea cu Universitatea Craiova: 'Ne-am pierdut reperele. Am făcut multe greșeli'
108

35
Juventus învinge echipa lui Dan Șucu și se apropie la un punct de locurile de Champions League
35

72
Lupta pentru titlu continuă. Universitatea Craiova, victorie clară cu CFR Cluj
72
















Comentează