Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Selecţionerul Serbiei, după înfrângerea cu Elveţia: 'Am făcut greşeli nepermise'

reuters.com
cupa mondiala qatar

Selecţionerul naţionalei de fotbal a Serbiei, Dragan Stojkovic, s-a arătat nemulţumit de faptul că echipa sa a primit două goluri foarte uşor, în meciul pierdut cu Elveţia (2-3), vineri seara, în ultima partidă a Grupei G, scrie Reuters.

"Când pierzi jocul, bineînţeles că ne gândim la greşeli făcute în linia defensivă, dar noi jucăm ca o echipă, ca un întreg. Am revenit de la 0-1, am făcut chiar 2-1, dar apoi am primit nepermis de uşor două goluri care ne-au dat peste cap, elveţienii au profitat de demoralizarea noastră. Astfel de lucruri, la un asemenea nivel, nu sunt permise. Pe viitor va trebui să rezolvăm aceste probleme. Totuşi, ţinând cont de ce probleme am avut de când am sosit în Qatar, mă refer la accidentările din lot la jucători-cheie, nu ştiu dacă puteam face mai mult. Băieţii au făcut tot posibilul, dar din păcate nu a fost suficient", a spus Stojkovic, potrivit Agerpres.

Selecţionata Elveţiei s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din 2022, după ce a învins Serbia cu scorul de 3-2 (2-2), vineri seara, pe Stadium 974 din Doha, în ultimul său meci din Grupa G.

Serbia a părăsit CM 2022 din Qatar fără nicio victorie şi doar cu un singur punct. Serbia nu a trecut niciodată de faza grupelor la o Cupă Mondială.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.