DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

SelfPay, prin Banca Transilvania, a atras 3 milioane de euro: scadența este în 2026

news.ro
punct de plată, selfpay

Zebrapay, compania care operează reţeaua de Staţii de Plată SelfPay, a încheiat cu succes plasamentul privat de obligaţiuni prin care a atras 3 milioane euro, cu scadenţă în 2026, la o dobândă de 5,5%, potrivit unui comunicat al Băncii Transilvania, arată Agerpres.

"Ne bucurăm să fim alături de SelfPay în acest prim pas pe piaţa de capital, care le asigură finanţarea necesară pentru implementarea planurilor ambiţioase de dezvoltare şi le mulţumim pentru încrederea acordată. Prin această emisiune de obligaţiuni, BT Capital Partners continuă misiunea de a oferi investitorilor acces la noi oportunităţi de investiţii şi expunere la noi sectoare de activitate, cât şi de a asista companiile româneşti în atragerea de finanţare pentru a susţine planurile de dezvoltare", a declarat Daniela Secară, director general la BT Capital Partners.

SelfPay este primul business de fintech care listează obligaţiuni pe piaţa AeRO a BVB.

BT Capital Partners (BTCP), divizia de investment banking şi pieţe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania, a fost Intermediar şi Consultant Autorizat. Echipa de proiect BTCP a fost formată din Daniela Secară (director general), Nina Pîrvu (managing director Investment Banking & Capital Markets), Bogdan Baldovin (associate) şi Şerban Dumitrescu (associate).

Obligaţiunile vor fi listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) de la Bursa de Valori Bucureşti. Următorul pas este pregătirea documentelor necesare pentru admiterea obligaţiunilor la tranzacţionare pe Sistemul Multilateral al Bursei de Valori Bucureşti. SelfPay îşi propune ca prima zi de tranzacţionare să fie în aproximativ o lună, iar simbolul este PAY26E. Fondurile obţinute din listarea obligaţiunilor vor fi folosite în special pentru dezvoltarea reţelei de Staţii de Plată la nivel naţional şi internaţional, mai întâi în Italia, Spania, Franţa şi Irlanda.

"Parteneriatul cu BT Capital Partners şi rezultatele obţinute ne dau şi mai multă încredere în viziunea noastră de a deveni un jucător complet în industria fintech naţională şi internaţională. Avem astăzi toate instrumentele şi susţinerea necesară pentru a continua expansiunea accelerată, bazată pe extinderea reteţei de Staţii de Plată şi inovaţie în soluţii de payment", a afirmat Adrian Badea, director general şi administrator SelfPay.

În cadrul plasamentului privat, compania a oferit spre vânzare 20.000 de obligaţiuni negarantate şi neconvertibile în acţiuni, cu o valoare nominală de 100 de euro, oferta fiind adresată unui număr de până la 150 investitori şi investitorilor calificaţi.

Plasamentul a fost suprasubscris, iar oferta a fost suplimentată, atrăgând în total 3 milioane euro la o dobândă de 5,5%, reprezentând unul din cele mai mici costuri de finanţare obţinute la oferte de obligaţiuni similare. La plasament au subscris 99 de investitori, atât persoane fizice, cât şi investitori calificaţi.

BT Capital Partners este divizia de investment banking şi pieţe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania. Acesta este membru exclusiv în Romania al Oaklins, cea mai importantă alianţă internaţională de specialişti în fuziuni şi achiziţii şi cel mai mare broker de retail din piaţa de capital din România. BT Capital Partners oferă servicii de asistenţă pentru atragerea de investitori prin piaţa de capital, servicii de brokeraj, consultanţă pentru fuziuni şi achiziţii, structurarea schemelor de finanţare complexe, cercetare de piaţă şi consultanţă pentru management strategic.

Fondată în 2009, Zebrapay îşi desfăşoară activitatea în industria de self-service prin intermediul unei reţele de Staţii de Plată care oferă clienţilor posibilitatea de a plăti o gama variată de produse şi servicii (inclusiv cele mai uzuale, precum utilităţi, televiziune, internet, telefonie, taxe şi impozite), atât cu numerar, cât şi prin metode de plată electronice. În prezent, SelfPay are cea mai mare reţea de terminale self-service din România, cu 5.700 de Staţii de Plată, în peste 1.000 de localităţi de pe întreg teritoriul ţării. Prin aceasta reţea, compania pune la dispoziţia clienţilor peste 200 de servicii, precum: plata facturilor, rovinietei, întreţinerii, taxei pentru eliberarea paşaportului, a permisului de conducere sau a certificatului de înmatriculare, reîncărcarea electronică a cartelelor de telefon mobil, plata taxelor şi impozitelor, serviciilor sau a produselor cumpărate online etc.

Citește și: EXCLUSIV Angajații de lux ai României: peste 50 de bugetari au salarii care depășesc 50.000 de lei pe lună .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.