Tenismanul rus Daniil Medvedev, locul 14 ATP şi favorit numărul doi, l-a învins pe maghiarul Fabian Marozsan cu 7-5, 6-2 şi s-a calificat în semifinalele turneului ATP 250 de la Almatî (Kazahstan), unde îşi doreşte să-şi asigure un loc la Turneul Campionilor de la sfârşitul sezonului, scrie EFE.
Moscovitul este acum pe locul 13 în cursa pentru calificarea la Turneul Campionilor, care se va desfăşura între 9 şi 16 noiembrie la Torino. La Almatî, Medvedev a ajuns în a treia semifinală consecutivă.
După semifinalele de la Beijing şi Shanghai, Medvedev îl aşteaptă acum pe australianul James Duckworth, finalistul din 2021, care a trecut surprinzător în sferturi de italianul Flavio Cobolli, campionul de anul acesta de la Bucureşti, cap de serie numărul trei, cu 6-3, 6-2, scrie Agerpres.
Americanul Alex Michelsen, cap de serie numărul şase, l-a eliminat pe japonezul Shintaro Mochizuki, 6-3, 3-6, 6-2, şi a atins a treia sa semifinală în circuit în 2025. Următorul său adversar va fi francezul Corentin Moutet, cap de serie numărul opt, care l-a învins pe germanul Jan Lennard Struff cu 6-4, 7-5.
Rezultate înregistrate vineri în sferturile de finală:
Corentin Moutet (Franţa/N.8) - Jan-Lennard Struff (Germania) 6-4, 7-5
Alex Michelsen (SUA/N.6) - Shintaro Mochizuki (Japonia) 6-3, 3-6, 6-2
James Duckworth (Australia) - Flavio Cobolli (Italia/N.3) 6-3, 6-2
Daniil Medvedev (Rusia/N.2) - Fabian Marozsan (Ungaria) 7-5, 6-2


































Comentează