Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Semnal de alarmă în criza mondială: Una dintre cele mai mari bănci din lume dă afară mii de angajați

Goldman Sachs

Goldman Sachs va concedia până la 3.200 de angajați în această săptămână, în condițiile în care banca încearcă să facă reduceri de cheltuieli din cauza condițiilor economice incerte.

Mai mult de o treime din reducerile de personal ar trebui să provină din unitățile de tranzacționare și bancare ale firmei, a declarat o sursă, citată de CNN, potrivit Mediafax. Vestea concedierilor a fost anunțată pentru prima dată de Bloomberg, dar banca a refuzat să comenteze. Goldman Sachs (GS) avea 49.100 de angajați la finalul celui de-al treilea trimestru al anului trecut.

La fel ca și rivalii săi de pe Wall Street, Goldman Sachs a fost afectată de o scădere a activității de tranzacționare la nivel global, deoarece mai puține companii fuzionează sau caută să obțină capital. În plus, Rezerva Federală și alte bănci centrale au început să majoreze agresiv costurile de împrumut în încercarea de a ține în frâu inflația. Ca urmare, companiile caută să conserve lichidități în cazul în care creșterea ratelor dobânzilor va declanșa o recesiune globală, iar apetitul pentru fuziuni, achiziții și oferte publice inițiale a scăzut foarte mult.

Acest lucru a afectat companii precum Goldman Sachs, care oferă consultanță pentru tranzacții. Veniturile băncii în al treilea trimestru din 2022 au scăzut cu 12% față de anul trecut. Veniturile din serviciile bancare de investiții s-au prăbușit cu 57% de la an la an.

Concedierile vin în contextul în care companiile de top se pregătesc pentru ceea ce se așteaptă să fie un an tumultuos. Amazon a anunțat la începutul acestei luni că intenționează să concedieze peste 18.000 de angajați. Și alte bănci importante, inclusiv Morgan Stanley, au făcut concedieri de personal pe măsură ce mediul de afaceri s-a deteriorat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.