Semnal de alarmă pentru PSD: UNPR pregătește o mega-lovitură

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 24-06-2014

Actualizat: 24-06-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Surse din UNPR ne explicau că această problemă s-a încercat a fi rezolvată, dar cei de la PSD au stopat întotdeauna procesul. UNPR-iștii susțin că imediat ce începeau negocierile cu o persoană importantă pe plan local, imediat intra pe fir PSD-ul, care îl și racola. 


Oamenii lui Gabriel Oprea au găsit soluția pentru a-și face structuri în teritoriu și a deveni mai puțin dependenți de PSD. Constantin Iacoban, preşedintele executiv al UNPR Neamţ a declarat că zilele viitoare va ieşi de la Tribunalul Bucureşti actul oficial prin care Fundaţia Mişcarea Naţională pentru Progresul României va deveni funcţională. 

'Şi în judeţul Neamţ avem aleşi locali, inclusiv primari care îşi doresc să vină alături de UNPR dar nu se pot înscrie în partid. De aceea le vom sta la dispoziţie, la nivel naţional, cu această Fundaţie Mişcarea Naţională pentru Progresul României', a declarat, Constantin Iacoban.

Potrivit sursei citate, zilele viitoare, doi parlamentari din alte formaţiuni politice ar urma să îşi anunţe susţinerea pentru UNPR. 

Progresiştii au în judeţul Neamţ 5 primari, 5 consilieri judeţeni, 181 de consilieri locali şi 2 parlamentari. 

Filiala este condusă de preşedintele CJ Neamţ, Culiţă Tărâţă, care este vicepreşedinte la nivel naţional al UNPR.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri