Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Semnal de alarmă pentru români: Norul de praf care a afectat Moldova conține și fum de la bombardamentele rusești din Ucraina

Facebook
fum marea neagra

Un val de ceață nemaiîntâlnit a cuprins zona de nord-est a României, în ultimele două zile. Specialiștii susțin că o parte din norul de aer poluat provine și din zonele de conflict din Ucraina.

Pe pagina de Facebook Meteo Moldova, meteorologii au publicat informații legate de ceața densă care a cuprins mai multe localități din nord-estul țării.

„Imaginea satelitară MODIS Terra din cursul acestei dimineți ne arată că transportul de praf continuă în regiunea noastră. Mai mult, condițiile de circulație atmosferică vor face ca acest fenomen să persiste, cu alternanțe, și în zilele următoare, dar cel mai probabil cu o intensitate diminuată față de cea înregistrată ieri”, a menționat conf. dr. Lucian Sfîcă.

Conform acestora, aerul din localitățile afectate de acest fenomen neanunțat este poluat și cu fum provenit de la bombardamentele invaziei rusești în Ucraina.

Vestea bună este că transportul de praf în troposfera joasă din regiunile de la nord de Marea Neagră s-a redus semnificativ în timpul nopții.

„Pe imaginile satelitare MODIS de ieri se poate vedea în mod distinct transportul de praf la macroscară, cu două areale distincte, unul din regiunea Moldovei în care praful e transportat într-o masă de aer ușor instabilă, dar și un areal foarte bine conturat în care transportul de praf se desfășura într-o masă de aer stabilă (banda bine conturată ce pornește din nord-vestul Peninsulei Crimeea și se prelungește până în Belarus)”, se menționează în postarea de pe pagina centrului meteo.

„Interesul mare pentru acest fenomen a fost dat evident de desfășurările geopolitice în curs la est de România. Așa cum am spus de ieri, în mod cert, în norul de praf de ieri am avut cu siguranță și doze mici de rezultante din incendiile asociate războiului din Ucraina. Doar că aceste mici suspensii au ajuns și ajung în regiunea țării noastre de la începutul războiului atunci când sunt condiții favorabile de circulație atmosferică, adică circulație atmosferică dinspre est, fără ca să le remarcăm. De altfel, pe imaginile satelitare detaliate se poate vedea cum la est de norul enorm de praf discutat mai sus există transport de fum din surse de incendiu punctuale de la sol”, se adaugă în comunicat.

Specialiștii ieșeni susțin că o parte din norul de aer poluat provine și din zonele de conflict din Ucraina:

„Unul din punctele acestea este situat chiar în zona centralei nucleare de la Zaporojie, mult discutată în ultimul timp. Un alt incendiu major se manifesta în zona Donețk, iar un altul se găsește la mijlocul distanței dintre cele două. Pe imagine se poate vedea totuși că panașul de fum al acestor incendii se disipă la o distanță de câțiva zeci de km de sursă, fiind orientat de circulația atmosferică, spre vest. Spre deosebire de aceste surse punctuale, transportul de praf este unul cu extindere mult mai mare, ceea ce indică originea lui naturală”, se menționează în comunicatul amintit semnat de conf. dr. Lucian Sfîcă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.