Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Semnal de alarmă! Tot mai puțini tineri sunt interesați de profesia de polițist: 'Domnilor guvernanți: puteți stinge lumina'

politia romana

Concursul pentru admiterea în școlile de agenți de poliție, sesiunea octombrie-decembrie 2022, aflat încă în desfășurare, scoate în evidență un „trist adevăr”, atrage atenția SNPPC, și anume - profesia de polițist nu mai este atractivă pentru tinerii din ziua de azi.

Astfel, la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” – Câmpina, pe 1340 locuri au rămas 1832 candidați, respectiv 1.36 candidați pe loc; la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan”- Cluj-Napoca, pe 300 locuri au rămas 426 candidați, respectiv 1.42 candidați pe loc, iar la Școala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” – Oradea, pe 240 locuri au rămas 275 candidați, respectiv 1.14 candidați pe loc.

„Lipsa de predictibilitate în salarizare, în carieră și în pensionare constituie principalele cauze ale acestei crude realități, care determină o bază ineficientă de selecție a viitorilor polițiști, asta chiar și în condițiile unei perioade reduse de școlarizare, ceea ce se va repercuta negativ asupra întregii societăți, în viitorul apropiat”, transmite SNPPC printr-un comunicat de presă.

SNPPC reiterează trei principii pe care actualii factori decidenți - politici și guvernamentali - le ignoră:

1- PREDICTIBILITATE ÎN CARIERĂ: orice polițist trebuie să beneficieze de o carieră previzibilă în timp, sigură și stabilă, în funcție de studiile absolvite, de experiența dobândită pe parcurs, de rezultatele profesionale, de nevoile sale de dezvoltare profesională, dar și de cele ale sistemului. Un Ghid al carierei, cu bătaie lungă, similar Statutului polițistului - adică reglementat la nivel de lege, pentru a nu putea fi modificat peste noapte, în funcție de un interes sau altul -, este absolut necesar, astfel încât tinerii să poată determina, în proporție de minim 90%, cariera pe care o vor urma în structurile polițienești ale MAI;

2- PREDICTIBILITATE ÎN SALARIZARE: orice tânăr care își dorește o carieră de polițist va fi interesat și de salarizare. Aceasta trebuie să-i asigure polițistului - cap de familie - un trai decent și, implicit, să nu creeze premise pentru devianțe profesionale sau corupție. De aceea, salarizarea nu trebuie sa fie batjocoritoare și impredictibilă, cum se întâmplă de o vreme, iar nivelul venitului lunar oferit de stat trebuie să aibă un cuantum rezonabil;

3- PREDICTIBILITATE ÎN PERSPECTIVA PENSIONĂRII: orice tânăr care dorește să îmbrățișeze cariera de polițist trebuie să știe, de la bun început, că va avea o viață profesională plină de riscuri, de interdicții și incompatibilități, pe care și le asumă, prin depunerea Jurământului și dobândirea calității de funcționar public cu statut special. Dar principiul simetriei impune ca el să știe, de la bun început, și care sunt condițiile de pensionare, vârsta la care va trece în rezervă, formula de calcul a pensiei și că - cel mai important - REGULA NU SE VA SCHIMBA ÎN TIMPUL JOCULUI!

„La admiterea care se va finaliza luna următoare a.c., pentru prima dată în istorie nu se vor ocupa locurile la Școlile de Agenți de Poliție din MAI, în condițiile în care nici măcar locurile de încadrare directă din sursă externă, din toamna anului 2022, nu au fost ocupate în totalitate; în viitorul apropiat, deficitul ar putea ajunge la 30.000 polițiști, iar funcționarea sistemului de ordine publică se va bloca de la sine.

Domnilor guvernanți: puteți stinge lumina...și închideți ușa după noi, să nu vă tragă curentul pe care l-ați scumpit!”, încheie SNPPC.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.