DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Semnal de alarmă: Votul împotriva Ungariei adâncește fisura dintre Est și Vest!

Laurențiu Rebega

Europarlamentarul Laurențiu Rebega din Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) comentează pe pagina sa de socializare votul dat în plenul Parlamentului European pentru sancționarea Ungariei, arătând că raportul votat constată că în Ungaria puterea politică a întreprins măsuri de natură să afecteze statul de drept și valorile europene și, în consecință, recomandă Consiliului European să activeze articolul 7 din Tratatul UE, adică să suspende dreptul de vot al unui membru care nesocotește valorile fundamentale ale Uniunii. Cu alte cuvinte, spune Rebega, ”Ungaria ar trebui să primească un cartonaș roșu în cel mai înalt for de decizie, până ce va reveni „pe drumul cel bun”.”

Europarlamentarul român face trei observații pe această temă:

”1.Raportul a cuprins și o opinie minoritară, exprimată de cinci deputați, care contestă în totalitate concluziile și recomandările majorității.

2.Decizia finală aparține Consiliului, care trebuie să se pronunțe în unanimitate. Cel mai probabil este ca Polonia să facă front comun cu Ungaria, așa cum și Ungaria a respins, recent, un demers similar întreprins de UE împotriva Poloniei. Prin urmare, votul Parlamentului va fi de o superbă inutilitate!

3.Premierul maghiar, Viktor Orban, a venit personal la dezbateri și a respins vehement concluziile raportului. Deci, regimul de la Budapesta nu va ceda”.

Europarlamentarul crede acest raport și votarea lui în PE este o greșeală politică. ”Nu știu cât de „iliberal” este guvernul Viktor Orban și în ce măsură este afectat statul de drept în țara vecină. Dar oricine trece prin Ungaria constată că este o țară normală, civilizată, europeană! A escalada tensiunile în numele unor principii abstracte, înainte de a epuiza toate căile de dialog, mi se pare periculos”.

Rebega atrage atenția că în acest fel ”se adâncește fisura între Est și Vest. Țările Grupului de la Vișegrad se vor considera excluse din rândul „egalilor” din UE și se vor îndepărta și mai mult de Bruxelles. Votul, deși pare a fi un succes al liberalilor europeni, este, de fapt, un avertisment teribil: potențialul naționalismului în ACTUALUL parlament este de peste 30%! Ce va fi în mai 2019?! Departe de a fi o „aducere la ordine” a Ungariei, votul pe raportul Sargentini arată că fisura în cadrul UE se adâncește”.

În concluzie, Rebega mai spune că ”întrebarea – și provocarea! – este: ce facem ca să revenim la proiectul european?”

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.