Semnal de la vârful PNL: Cariera politică a lui Crin Antonescu s-a încheiat

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 18-11-2014

Actualizat: 18-11-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Atitudinea lui Crin Antonescu din campania electorală nu a fost pe placul membrilor PNL. Unul dintre vicepreşedinţii partidului susţine că atitudinea din ultimele luni a fostului preşedinte liberal a pus punct carierei politice a acestuia.

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, crede că felul în care s-a comportat Crin Antonescu pe tot parcursul anului, dar şi în campania electorală pentru Cotroceni, a pus punct carierei politice a fostului şef al PNL.

„ Antonescu a scăzut (mi-e şi greu să găsesc un adverb la acest verb) aşa de mult, încât prefer să mă abţin să fac vreun comentariu. L-am apreciat foarte mult, i-am fost aproape, l-am susţinut cu toată fiinţa mea, dar ceea ce a făcut pe tot parcursul anului 2014, până la sfârşitul campaniei, l-a dus într-o postură care cred că înseamnă punct pentru cariera sa politică”, a declarat Robu, pentru presa locală.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri