Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Semnal puternic pentru Schengen: Austria laudă Bulgaria pentru modul în care protejează granițele UE

schengen

Preşedintele Consiliului Naţional Austriac, Wolfgang Sobotka, care se află marţi în Bulgaria pentru o vizită de lucru, a exprimat aprecierea Austriei pentru eforturile Bulgariei de a proteja frontiera externă a UE.

Sobotka a declarat că Bulgaria este un partener valoros pentru Austria, în timpul vizitei sale la punctul de control al frontierei Kapitan Andreevo de la graniţa Bulgariei cu Turcia.

Preşedintele Adunării Naţionale Bulgare, Rossen Jeliazkov, care l-a însoţit pe Sobotka, a subliniat că ofiţerii de frontieră au prevenit mii de încercări de traversare ilegală. El a afirmat că în timp ce provocarea de a menţine frontiera în siguranţă este uriaşă, Bulgaria se descurcă în cel mai bun mod posibil datorită ajutorului din partea partenerilor săi din UE.

Secretarul general în Ministerul de Interne, Zhivko Kotsev, a remarcat de asemenea că Bulgaria face o treabă extrem de reuşită în combaterea migraţiei ilegale. El a raportat o creştere semnificativă, cu peste 75%, a procedurilor penale legate de traficul de persoane şi o creştere cu 30% a condamnărilor. Kotsev a subliniat buna cooperare cu Turcia care contribuie la combaterea cu succes a migraţiei ilegale.

Sobotka şi Jeliazkov au vizitat o secţiune a graniţei de stat terestre cu Turcia, unde au examinat gardul şi sistemele de supraveghere. Ei au fost informaţi cu privire la activităţile Directoratului General al Poliţiei de Frontieră de către directorul adjunct al instituţiei Radoslav Kulekov, precum şi cu privire la măsurile de a preveni tentativele de intrare ilegală în Bulgaria.

Kulekov a subliniat că aproximativ 158.000 de încercări de a traversa ilegal graniţa dintre Turcia şi Bulgaria au fost zădărnicite de la începutul anului. Până acum câteva săptămâni, existau zilnic 1.500 de încercări de traversare ilegală a graniţei, a adăugat el.

După comunicarea cu partea turcă, acest număr a scăzut semnificativ, a spus Kotsev.

Kulekov a raportat că, începând de anul viitor, securitatea la graniţă va fi întărită cu drone. Un proiect care va acoperi 110 de kilometri de graniţă cu supraveghere video este, de asemenea, în curs de dezvoltare.

Jeliazkov şi Sobotka au vizitat apoi punctul de control al frontierei Kapitan Andreevo pentru a observa în timp real procesarea documentelor şi implementarea controalelor la frontieră pentru vehiculele şi persoanele care trec. Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.