În REVISTA PRESEI de astăzi, stiripesurse.ro vă propune o analiză pe tema evoluțiilor politice din Rusia și a susținerii de care se mai bucură președintele rus Vladimir Putin în rândul electoratului.
Adevarul:
În ciuda faptului că e un supravieţuitor, care numai şi cu actualul mandat va ajunge în 2024 cel mai longeviv lider rus după Stalin, Vladimir Putin a început să nu mai livreze, în primul rând anturajului său, iar susţinerea sa publică să intre în declin concomitent cu economia Rusiei.
Un motiv în plus pentru o analiză aprofundată a Rusiei după Putin. Iar sondajele de opinie şi cercetările sociologice ne dau deja semnele unei Rusii fără Putin în care, pentru cei ce şi-au dorit ca acesta să dispară (o majoritate consistentă în lumea liberă), în speranţa unei relansări a relaţiilor cu Occidentul, revenirea în reguli şi evitarea oricărei forme de conflict, ca să nu mai vorbim despre eradicarea militarismului unilateral proiectat pe terţe meridiane, ei bine s-ar putea aplica dictonul Ai grijă ce-ţi doreşti, că poate ţi se împlineşte!
Mai întâi, trebuie remarcată postura ingrată a lui Vladimir Putin azi. Reforma pensiilor, lansată chiar în timpul euforiei Cupei Mondiale, pe principiul că nu se prea vede, a dat naştere unor proteste masive şi a creat un spaţiu de manevră opoziţiei informale conduse de etern-arestatul Navalnâi. Atât de puternică a fost contestarea că Putin însuşi a revenit şi a dat înapoi, mergând pe o variantă mai moderată şi permisivă. E şi foarte dificil să joci în termenii pensionării la 63 de ani la femei şi 65 la bărbaţi (de la 55 şi 60 de ani) când speranţa de viaţă la bărbaţi în Rusia este de 66 de ani la bărbaţi şi 77 la femei, în plus, din corpusul electoral al lui Putin, 61% sunt pensionari şi aceeaşi proporţie femei.
Varianta ce ar fi echilibrat finanţele ruse a fost revizuită de Putin, astfel că femeile pot ieşi la 60 (nu 63 de ani) şi mai câştigă 3-4 ani dacă au 3-4 copii. Chiar şi aşa, nivelul de sprijin pentru Putin a căzut dramatic şi abrupt. Asta în condiţiile absenţei unei opoziţii sau guvern din umbră şi a continuităţii pretinsei democraţii, controlate de către Kremlin. (Mai multe detalii AICI)
Ziarul Financiar:
În cazul României, în luna septembrie 2008 criza era negată şi chiar la simpozioanele Băncii Naţionale răspunsul era despre ce se întâmplă dincolo de ocean: „N-am mai fost de mult prin America“.
Şi totuşi, prima manifestare a crizei în România a plecat de la cea mai mare slăbiciune de atunci a economiei şi anume deficitul de cont curent, aflat la peste 10% din PIB, şi deci nevoia de valută a ţării. În 2008, exporturile au fost de 34 de miliarde de euro, iar importurile de 56 de miliarde de euro, deci un deficit comercial de 22 de miliarde de euro la un PIB de 137 mld. euro.
Când exporturile au căzut din cauza căderii pieţelor internaţionale, automat poziţia valutară a României a fost pusă sub semnul întrebării.
Şi toţi creditorii s-au uitat atunci spre rezervele Băncii Naţionale.
În august 2008 rezervele internaţionale ale României erau de 27,8 mld. euro din care 25,9 mld. euro erau rezerve valutare şi 1,9 mld. euro valoarea rezervei de 103,7 tone de aur.
Pieţele internaţionale au considerat atunci că rezerva BNR este prea redusă comparativ cu nevoile valutare ale ţării, pentru serviciul datoriei externe şi pentru plata importurilor.
Au considerat că nivelul este prea redus şi în octombrie 2008 leul a fost ţinta unui atac speculativ oprit doar prin majorarea la cer a ROBOR-ului, până la 80-90%. Ulterior, ROBOR-ul din acea perioadă a fost scos în mod administrativ printr-o circulară din calculul dobânzilor la credite în lei indexate la ROBOR.
Însă rezerva valutară insuficientă de atunci a slăbit şi capacitatea statului român de a accesa împrumuturi externe de pe piaţa privată.
De asemenea, a diminuat capacitatea Băncii Naţionale de a vinde destulă valută pe piaţă pentru a frâna creşterea cursului leu-euro. Şi aşa am ajuns să luăm 20 miliarde de euro de la FMI.(Mai multe detalii AICI)
RFI:
Preşedintele francez Emmanuel Macron, confruntat cu numeroase probleme în acest sfîrşit de vară, urmează să pronunţe un discurs important, joi 13 septembrie, într-un loc încărcat de simboluri: Muzeul Omului de la Paris. Printre altele, şeful statului francez va anunţa şi un plan de luptă împotriva sărăciei. În prezent cota de popularitate a lui Emmanuel Macron este în scădere, dar, după cum arată unii comentatori, şi aceste sondaje sunt relative.
Prima problemă cu care se confruntă Emmanuel Macron este el însuşi. Iată concluzia unui editorialist francez care publică savuroase articole în revista Le Point, Franz-Olivier Giesbert. Să nu ne imaginăm deci că pentru Macron acest moment, la un an după victoria la prezidenţiale, este „începutul sfîrşitului”. Un fapt este însă evident: predecesorul său, socialistul François Hollande, stătea mai bine în sondaje după primul an petrecut la Palatul Elysée.
Editorialistul francez, cu umor şi spirit uşor autocritic, recunoaşte că de fapt compatrioţilor săi nu le place „perfecţiunea” la preşedinţi. Macron este un şef de stat care are „clasă”, căruia îi este admirată inteligenţa. Numai că, arată Franz-Olivier Giesbert, nu toţi francezii sunt parizieni. Iar cei mai mulţi îşi doresc ca şeful statului să semene cu ceea ce s-ar numi „francezul” obişnuit. In istoria recentă a Franţei a mai existat un preşedinte impecabil pe care francezii nu l-au iubit: Valéry Giscard d’Estaing. Atenţie deci, domnule Macron, pare să spună editorialistul nostru, cravata dumneavoastră este prea imaculată şi cămaşa prea bine călcată.
Jacques Chirac, de exemplu, pe care francezii l-au simpatizat în mod sincer, făcea tot posibilul ca uneori să treacă drept puţin incult, ca să seducă Franţa profundă... Iar alţii, precum Mitterrand, Hollande, şi evident Chirac, şi-au cultivat întotdeauna rădăcinile provinciale, legăturile profunde cu diverse regiuni rurale ale Franţei.
Nu ştiu dacă Emmanuel Macron citeşte toate editorialele din revistele importante şi dacă ţine cont de ele. În prezent însă el trebuie de fapt să recîştige un fel de simpatie pe care a pierdut-o practic fără să fi făcut mari greşeli. Poate că planul său de luptă împotriva sărăciei este o astfel de ocazie. Tot luna aceasta Emmanuel Macron va prezenta şi un plan de reorganizare a sistemului de sănătate. (Mai multe detalii AICI)
Comentează