Biroul permanent al Senatului va discuta, luni, solicitarea pentru începerea urmăririi penale în cazul senatorului Gabriel Oprea, fost vicepremier şi ministru de Interne, acuzat de ucidere din culpă în dosarul privind moartea poliţistului Bogdan Gigină.
Biroul permanent va înainta cererea Comisiei juridice în vederea formulării unui punct de vedere, care va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea.
Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut joi sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă în dosarul privind moartea poliţistului Bogdan Gigină.
Potrivit DNA, din probele administrate au reieşit indicii rezonabile cu privire la săvârşirea unei noi infracţiuni faţă de cele pentru care se efectua deja urmărirea penală.
Procurorii au arătat că, în seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19,00, agentul de poliţie Bogdan Gigină a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul.
"La momentul producerii accidentului, victima Bogdan Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire al ministrului Oprea. Acest dispozitiv, asigurat de către Brigada de Poliţie Rutieră din cadrul DGPMB, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină) şi un echipaj format dintr-un ofiţer şi un agent de poliţie aflaţi într-un autoturism de poliţie rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Gabriel Oprea. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea se deplasa către locuinţa sa situată în cartierul Cotroceni", a precizat DNA.
Anchetatorii au reţinut că, din probele administrate, rezultă indicii rezonabile că, încălcând dispoziţiile legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ministrul de Interne Oprea a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoţire cu echipaje de poliţie rutieră cu titlu permanent, ca acestea să fie formate atât dintr-un autoturism de poliţie rutieră (un agent şi un ofiţer de poliţie rutieră), cât şi dintr-o motocicletă a poliţiei rutiere. AGERPRES
Senat: Solicitarea DNA în cazul fostului vicepremier Oprea, discutată luni în Biroul permanent
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.887
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.887

1.979
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
1.979

64
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
64

4.032
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
4.032

3.789
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.789

183
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
183

118
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
118

2.703
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.703

1.288
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.288

1.952
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.952

4.221
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.221

6.896
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.896

6.203
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
6.203
















Comentează