DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Senatoare nemulţumită de salariu: 1000 de euro dau doar la coafor

coafor

Discuţiile despre pensiile speciale ale parlamentarilor se extind şi în domeniul salariilor. Cu puţin peste 1000 de euro pe lună, aleşii neamului se plâng că indemnizaţiile de parlamentar sunt prea mici. Declaraţia anului în acest domeniu vine de la o senatoare PNL, care susţine că salariul nu-i ajunge nici pentru coafor.

Vezi şi: Cea mai tare explicaţie a unui senator. De ce vrea pensie specială - VIDEO

„Noroc cu soțul meu și cu părinții mei că mă susțin financiar. Din salariul de la Parlament nu mi-ar ajunge banii nici pentru coafor”, a declarat senatoarea PNL Vasilica Steliana Miron, pentru evz.ro. Aceasta mai precizează că îşi face hainele şi pantofii la comandă, la producători locali. „Niciodată nu m-am îmbrăcat de două ori la fel. Prefer ținute mai ieftine”, a mai spus senatoarea.

Vezi şi: Explicație de liberal! De ce vrea pensie specială: Am promis că vom restabili nedreptățile

Aleasă din partea PPDD în Suceava, senatoarea Miron a trecut la PNL în februarie 2014. Conform propriei declaraţii de avere, Steliana Miron deţine două terenuri intravilane în suprafaţă totală de 3.260 de metri pătraţi, în oraşul Rădăuţi, împreună cu soţul sau, Cătălin Miron. Cei doi au o casă de 281 de metri pătraţi, în Rădăuţi, un Jeep Grand Cherokee şi bijuterii în valoare de 50.000 de euro. Senatoarea câştigă 60.410 lei pe an din indemnizaţia de parlamentar, iar soţul său a câştigat în 2013 97.700 de lei din activitatea de executor judecătoresc.

Vezi şi: Un deputat PNL le dă peste nas șefilor: Nu îmi retrag semnătura de pe legea pensiilor speciale

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.