Modificarea legilor justiției va bloca sistemul judiciar, acuză senatoarea PNL Alina Gorghiu, membră a Comisiei Iordache. Florin Iordache, președintele comisiei, a anunţat marţi că a convocat o şedinţă a comisiei pentru săptămâna viitoare, pentru a corela legile cu opiniile Comisiei de la Veneţia.
În opinia senatoarei Alina Gorghiu, „e o temă cât se poate de serioasă, dacă nu ar anunţat-o public domnul deputat Iordache. Din gura domniei sale pare o grabă şi o disperare pe care PSD văd că nu vrea să o explice. Cred că am spus eu, PNL, ceilalţi colegi ai mei, de vreo sută de ori că Parlamentul României trebuie să aştepte raportul final al Comisiei de la Veneţia şi abia apoi să finalizăm procedura legislativă. Domnul Iordache ca voce a PSD arată încă o dată că nu doreşte să colaboreze cu Comisia de la Veneţia în privinţa acestor propuneri legislative, pentru că altfel ar fi pus pe hold o perioadă, câteva luni, aceste legi şi aştepta raportul, care ştim cum va suna, pentru că l-am văzut pe cel prealabil”, conform RFI.
Comentează