”Parlamentul României a adoptat astăzi Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025–2030, document prezentat plenului reunit de către Președintele României, Nicușor Dan. Strategia reprezintă cadrul fundamental prin care statul își definește direcțiile de acțiune în domeniul securității și apărării pentru următorii cinci ani.”, susține senatorul PNL Lucian Rusu.
”Președintele a subliniat, cu această ocazie, că noua abordare pune cetățeanul în centrul preocupărilor de securitate, nu doar structurile statului. Conceptul cheie al Strategiei este „independența solidară”, care îmbină afirmarea identității și intereselor naționale cu angajamentele României față de partenerii internaționali și comunitatea euroatlantică.
Această Strategie este un pas necesar pentru protejarea cetățenilor și întărirea profilului României într-o lume tot mai complexă. Salut faptul că documentul reflectă contribuțiile instituțiilor și ale societății, iar procesul de consultare a fost unul deschis.
Urmează planul de implementare, cu obiective măsurabile și termene clare. Ca senator, îmi asum să sprijin aceste eforturi și să mă asigur că măsurile stabilite se traduc în rezultate concrete pentru români.
Strategia Națională de Apărare 2025–2030 stabilește direcții esențiale pentru reziliența societății, consolidarea capacității de apărare, securitatea energetică și tehnologică, precum și cooperarea internațională. Documentul complet poate fi consultat pe site-ul Administrației Prezidențiale.”, a mai spus acesta în ziua în care Parlamentul României la inițiativa președintelui Nicușor Dan a votat documentul propus.






























Comentează