Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Senatorii cehi resping ratificarea Convenției de la Istanbul

Getty Images
Cehia

Senatorii cehi au votat împotriva ratificării Convenţiei de la Istanbul, care vizează prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor, relatează joi agenţia Reuters.

Cele două voturi care au lipsit la şedinţa de miercuri pentru ca tratatul să fie aprobat lasă Republica Cehă în minoritatea statelor europene care au semnat acest acord, dar nu l-au ratificat încă, potrivit Agerpres.

Oponenţii conservatori cehi ai tratatului au explicat că textul acestuia deviază de la ceea ce ei consideră a fi "rolurile tradiţionale" ale femeilor şi bărbaţilor în societate şi în plus nu a determinat reducerea violenţei în ţările care l-au ratificat.

În schimb, ministrul ceh al afacerilor europene, Martin Dvorak, a calificat votul drept o "ruşine internaţională". "Le trimitem femeilor şi fetelor un semnal foarte prost în sensul că noi nu considerăm că este nevoie ca victimele violenţei domestice să beneficieze de protecţie", a scris acesta pe X.

Premierul ceh Petr Fiala a afirmat în ce-l priveşte într-un interviu acordat tabloidului Blesk că respingerea convenţiei nu reprezintă un semnal şi nu va avea impact asupra luptei împotriva violenţei în Cehia şi asupra legislaţiei existente. El a menţionat că este nevoie de o dezbatere mai amplă în vederea unei viitoare ratificări a tratatului.

Nu este clar când va fi examinat din nou acest text de către parlament, potrivit agenţiei de presă cehe CTK.

Convenţia de la Istanbul, cum este cunoscută Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, a intrat în vigoare în UE anul trecut pe 1 octombrie, după ce Curtea de Justiţie a UE a fost de acord cu cererea Comisiei Europene ca aderarea UE ca bloc la această convenţie să nu mai necesite votul unanim al statelor membre, dintre care şapte (Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Letonia, Lituania şi Polonia) i se împotrivesc întrucât consideră că promovează ideologia de gen.

Adoptată de Consiliul Europei în 2011, convenţia cuprinde, printre altele, măsuri şi obligaţii care merg de la sensibilizarea opiniei publice şi până la acţiuni legale în care anumite forme de violenţă să fie considerate infracţiuni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.