Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Senatorii din Comisia economică au decis: Conducerea Consiliului Concurenței nu poate avea un număr nelimitat de mandate

consiliul concurentei

Senatorii din Comisia economică au eliminat marţi, din textul OUG de modificare a Legii Concureţei, articolul care permitea ca mandatul conducerii Consiliului Concurenţei să poată fi reînnoit fără a exista un număr limită de mandate, relatează Profit.ro. Actul normativ a fost adoptat de Guvernul Orban la sfârşitul lunii ianuarie, în condiţiile în care cel de-al doilea mandat al lui Bogdan Chiriţoiu la conducerea Consiliului urmează să se încheie la începutul lunii martie, potrivit news.ro.

Până la ordonanţa Guvernului, legea prevedea că durata mandatului membrilor Plenului Consiliului Concurenţei este de 5 ani, acesta putând fi reînnoit o singură dată, indiferent de durata mandatului exercitat anterior. Guvernul a stabilit, în ordonanţă, că numirile membrilor Plenului Consiliului Concurenţei se fac pentru un mandat de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului, deci fără o limită, precizează Profit.ro.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ Accident cu cinci mașini lângă Ambasada Chinei din București

Abrogarea prevederilor din ordonanţă care permiteau reînnoirea mandatelor conducerii fără limită a fost propusă de preşedintele Comisiei economie din Senat, social-democratul Daniel Zamfir.

Actualul preşedinte al Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a fost reconfirmat în funcţie, pentru un mandat de 5 ani, pe data de 5 martie 2015.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.