Senatul se reuneşte luni de la ora 15,00 în sesiune extraordinară pentru dezbaterea şi votarea cererii de reexaminare a noului Cod fiscal transmisă de şeful statului Klaus Iohannis.
Comisiile de specialitate au termen să întocmească raportul în cazul Codului Fiscal până luni la ora 10,00.
Reprezentanţii partidelor parlamentare au avut joi, la Palatul Parlamentului, o întâlnire tehnică pe tema Codului fiscal, retrimis spre reexaminare în Parlament de preşedintele Iohannis.
Aceştia au convenit ca TVA să fie scăzut în două etape, prin amendamente la Codul fiscal, astfel: de la 1 ianuarie 2016 la 20%, iar de la 1 ianuarie 2017 la 19%.
Totodată, s-a hotărât amânarea cu un an a măsurii de eliminare a supraaccizei pe carburanţi, aceasta urmând să fie aplicată din 2017, nu din 2016, aşa cum era stabilit iniţial.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, prezent joi la discuţiile tehnice ale reprezentanţilor formaţiunilor politice, a anunţat aceste modificări şi a arătat, însă, că ţinta de deficit bugetar de 1,2% nu va putea fi atinsă nici în acest context.
"Cifrele de astăzi, în urma discuţiei pe cele două măsuri, sunt aproximative, undeva la 0,5 - 0,6% este reducerea deficitului estimat de noi iniţial, adică în jurul cifrei de 2%. (...) Deci, nu ne vom încadra în acea ţintă de 1,2% impactul fiscal", a explicat Teodorovici.
Ministrul Finanţelor a mai spus că în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii partidelor politice s-a solicitat ca Guvernul să facă trimestrial în Parlament o informare cu privire la modul în care se realizează execuţia bugetară, astfel încât parlamentarii să ştie exact că ţinta de deficit este respectată.
Potrivit lui Teodorovici, aceste modificări vor fi discutate şi cu partenerii internaţionali.
Pe de altă parte, preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă că nu s-a ajuns la o soluţie, ci la o propunere în urma negocierilor privind Codul fiscal.
Înainte cu o zi de întâlnirea tehnică a reprezentanţilor partidelor parlamentare, preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu prim-ministrul Victor Ponta, pentru a discuta despre priorităţile legislative din toamnă, inclusiv despre Codul fiscal.
Senatul este primul for legislativ sesizat în legătură cu Codul fiscal, decizia finală urmând să fie luată de Camera Deputaţilor, care se va reuni tot în sesiune extraordinară, informează Agerpres.
Senatorii își întrerup luni vacanța pentru Codul Fiscal
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

1.384
Olguța Vasilescu îi răspunde mamei lui Bolojan: „Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
1.384

1.602
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
1.602

1.259
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.259

1.029
Bolojan apără majorarea bugetului SRI în timp ce taie de la Educație și Sănătate: „Abordarea este simplistă și strict contabilă”
1.029

1.128
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.128

249
VIDEO Alexandru Nazare, despre ajutorul acordat transportatorilor: 'Se actualizează la fiecare trei luni schema'
249

1.359
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
1.359

669
VIDEO Ilie Bolojan, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
669

880
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
880

693
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
693

2.692
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
2.692

92
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
92

107
Ciucu s-a întâlnit cu Robert Negoiță.Cei doi au discutat colaborarea în proiectele de infrastructură
107

















Comentează