Senatorii sunt mai cucernici decât deputații

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 25-05-2015

Actualizat: 25-05-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Senatorii și-au aranjat lucrurile în așa fel încât să fie mai cucernici decât deputații. Aceștia sărbătoresc a doua zi de Rusalii, în confesiunea catolică, și au decis să aibă o zi liberă.

Chiar dacă și la Camera Deputaților avem aleși de confesiune catolică, deputații vor lucra astăzi în program normal.

Un element important în decizia senatorilor cântărește și faptul că președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este de confesiune catolică.

Astfel, senatorii vor mai avea o singură zi de lucru efectiv în această săptămână, pentru că la comisiile Senatului oricum bate vântul. Dovadă în acest sens stă un episod petrecut în urmă cu puțin timp, când senatorii au fost obligați să amâne o ședință de plen pentru că de la comisii nu veniseră proiecte de lege.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri