Senatorul Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș: „Țările de destinație care profită de traficul de persoane trebuie să-și asume responsabilitatea penală”

Autor: Roxana Popa, Redactor

Publicat: 13-10-2025 21:45

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/ Cristian Niculescu-Țâgârlaș

Senatorul Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, vicepreședinte al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru combaterea traficului de persoane, a participat la masa rotundă organizată în parteneriat cu Asociația eLiberare și Human Thread Foundation, în cadrul evenimentului „Prevenirea traficului de persoane – Angajament național pentru comunități în siguranță”.

La dezbatere au luat parte ambasadori ai Regatului Unit al Marii Bitanii și Irlandei de Nord, Regatului Suediei, adjunctul șefului misiunii Ambasadei Regatului Spaniei, alături de Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului, și Solidarității Sociale, secretari de stat, parlamentari, reprezentanți ai instituțiilor publice centrale de profil, ai societății civile și experți în combaterea traficului de persoane.

În intervenția sa, senatorul Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș a subliniat că, din perspectivă criminologică, traficul de persoane reprezintă infracțiunea mijloc, în timp ce prostituția constituie infracțiunea scop. De aceea, lupta împotriva traficului de persoane trebuie privită în întregul său, lanț de cauzalitate și responsabilitate.

„România se confruntă cu un fenomen complex: traficul de persoane nu se finalizează pe teritoriul nostru, ci în țările de destinație, acolo unde victimele române sunt exploatate și unde se obțin profiturile. Este imperativ ca aceste state să își asume responsabilitatea penală și morală pentru modul în care legislația și instituțiile lor permit sau tolerează perpetuarea exploatării. Țările în care se profită de victimele traficului de persoane din România trebuie să își revizuiască propriile politici și să adopte măsuri ferme, pentru că răspunderea trebuie împărțită între statele de origine a persoanelor exploatate și cele de destinație unde are loc fapta”, a declarat senatorul Niculescu-Țâgârlaș.

Senatorul liberal a amintit, de asemenea, că în perioada în care a condus Comisia juridică a Senatului, a contribuit în mod direct și decisiv la majorarea limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea de trafic de persoane, o modificare considerată istorică pentru legislația penală românească și un pas concret în direcția întăririi protecției victimelor.

În intervenția sa, senatorul Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș a subliniat necesitatea unei cooperări internaționale consolidate, care să ducă la crearea de instrumente juridice comune și la o reacție europeană coordonată în fața rețelelor transfrontaliere de exploatare a persoanelor.

„România trebuie să rămână un partener activ și credibil în acest efort internațional. Nu putem accepta ca valorile fundamentale ale demnității umane să fie transformate în marfă, iar suferința unor oameni să devină sursă de profit. Este o obligație juridică, dar și morală, care ne obligă să acționăm ferm, solidar și coerent”, a concluzionat senatorul Niculescu-Țâgârlaș.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri