Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Senatorul Daniel Zamfir vrea proiect legislativ pentru stabilirea atribuţiilor Curţii de Conturi

romaniatv.net
daniel zamfir

Senatorul liberal Daniel Zamfir a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că va depune la Parlament un proiect de lege privind modificarea legilor Curţii de Conturi şi a Administraţiei Publice Locale, prin care se vor stabili clar care sunt responsabilităţile Curţii în materie de control. "În urma discuţiilor pe care le-am avut cu foarte mulţi primari din toată ţara - de altfel, am trimis iniţiativa mea celor 3178 de primării din România - s-au desprins patru lucruri importante. În primul rând, Curtea de Conturi nu ar trebui să se pronunţe în legătură cu oportunitatea unei investiţii. Al doilea lucru (...) auditorul financiar al Curţii de Conturi ar trebui să-şi asume valoarea prejudiciului pe care-l estimează. Necesitatea constituirii unui departament de prevenţie în cadrul Curţii de Conturi şi practica unitară pe care Curtea de Conturi să o aibă în controalele pe care le efectuează sunt celelalte două probleme importante reieşite din discuţiile pe care le-am avut până acum cu autorităţile locale", a explicat senatorul liberal.

Potrivit acestuia, faptul că reprezentanţii Curţii de Conturi se pronunţă în legătură cu oportunitatea unei investiţii şi că un auditor financiar, care stabileşte un prejudiciu, nu şi-l asumă blochează activitatea autorităţilor publice locale, Curtea de Conturi şi alte autorităţi suprapunându-şi competenţele de control.

Sursa citată a mai spus că s-a întâlnit cu reprezentanţii Colegiului Director al Asociaţiei oraşelor din România, de unde a obţinut tot sprijinul pentru această iniţiativă legislativă, iar săptămâna viitoare se va întâlni cu reprezentanţii Asociaţiei municipiilor din România, ai Asociaţiei comunelor din România şi cu cei ai Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene. "De la bun început, vreau să precizez că nu este o iniţiativă care să obstrucţioneze în vreun fel activitatea Curţii de Conturi, ci vine în sprijinul autorităţilor publice locale care doresc foarte clar ca autorităţile de control şi de prevenţie să fie foarte clar delimitate pentru ca activitatea în comunităţi să fie una productivă", a subliniat Zamfir, conform Agerpres.

El a adăugat că această iniţiativă legislativă vrea să fie una "a tuturor partidelor politice" şi că va discuta cu toţi reprezentanţii formaţiunilor pentru că "nu este o iniţiativă nici de dreapta, nici de stânga".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.