Greva generală din învățământ, care a început pe 22 mai, continua, după ce toate negocierile purtate până acum au eșuat. Cadre didactice din mai multe județe ale țării au anunțat pentru luni, 29 mai, organizarea unor mitinguri și pichetări ale prefecturilor.
Într-o intervenție la Realitatea Plus, senatorul PNL Vlad Mircea Pufu a vorbit despre faptul că elevii sunt cei mai afectați de tot ce se întâmplă, mai ales că e o generație de sacrificiu.
”Este foarte trist ce se întîmplă și trebuie să vorbim despre copii în această perioadă, mai ales că vorbim de generația Covid, generația lockdown, care a stat în casă și a învățat cum, pe unde și cu cine a putut. Este o generație puternic fracturată inclusiv din punct de vedere social, pentru că, să ne amintim, nu aveau voie să se întâlnească mai mult de 5 persoane.Iar acum, după ce au încercat să recupereze materia cum au putut, pentru unii dintre ei urmează examenele atât de importante, de care le depinde viitorul!”, a spus senatorul PNL.
Acesta a subliniat că amânarea rotativei guvernamentale a avut loc tocmai pentru ca această criză să poată fi încheiată.
” Rotativa la guvernare s-a amânat tocmai ca să putem gestiona responsabil și cu maturitate această criză. Atât premierul în funcție, cât și viitorul premier și miniștrii de linie sunt deschiși la dialog în continuare, pentru că aceasta este cheia. Eu sper și ca părinte ca anul școlar să nu înghețe”, a mai spus, senatorul Vlad Pufu, în emisiunea News Room de la Realitatea Plus, realizată de Saviana Rusu.