Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Senatul a adoptat, miercuri, proiectul care prevede sărbătorirea pe 16 iunie a Zilei limbii romani

senat

Senatul a adoptat, miercuri, un proiect legislativ inițiat de mai mulți parlamentari, prin care se instituie ziua de 16 iunie drept Ziua limbii romani. La această dată se vor organiza anual manifestări culturale în localităţile în care există comunităţi de romi.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 83 de voturi „pentru”, conform Mediafax.

"Evidenţiind succesul înregistrat de limba romani comună la nivel preuniversitar şi universitar, măsurat prin numărul mare de elevi şi tineri romi care vor studia limba romani sau în această limbă în cadru instituţional (anual, între 25.000-31.000), prin resursele umane care asigură predarea limbii/în limba romani, prin instrumentele de lucru şcolare elaborate în acest scop (programate ale disciplinelor de studiu, manuale şcolare şi auxiliare de/în limba, istoria şi tradiţiile romilor), apreciem ca fiind oportună instituirea zilei de 16 iunie ca Zi a limbii romani", se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

Astfel, articolul 1 din proiectul de lege prevede: "Se instituie ziua de 16 iunie ca zi a limbii romani".

De asemenea, pentru a sărbători această zi, localităţile în care trăiesc romi vor organiza manifestări culturale, autorităţile locale putând contribui financiar, iar televiziunile şi radiofuziunile care aparţin statului vor difuza aspecte care s-au petrecut în cadrul manifestărilor.

"Anual, cu prilejul sărbătoririi Zilei limbii romani, în localităţile în care trăiesc membrii ai comunităţii de romi, se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători. Autorităţile centrale şi locale pot contribui cu sprijin logistic şi/sau financiar, după caz. Societatea Română de Radiofuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor, emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători", potrivit articolului 2 din propunerea legislativă.

O altă prevedere adusă proiectului de lege arată că "în instituţiile de învăţământ în care se predă limba romani ca limbă maternă, în ziua de 16 iunie se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători".

Propunerea legislativă inițiată de mai mulţi parlamentari ai minorităţilor, dar şi ai PSD şi ALDE, a fost adoptată de Senat, în calitate de prim for sesizat. Proiectul va fi votat de Camera Deputaților, care este for decizional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.