Senatul a adoptat, tacit, OUG de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 04-10-2016

Actualizat: 04-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Senatul a adoptat tacit, în şedinţa plenului de marţi, OUG pentru modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, actul normativ stipulând pedepse mai aspre şi noi circumstanţe agravante pentru infracţiuni sexuale comise asupra minorilor.

Printr-o modificare adusă articolului 211 din Codul penal sunt introduse noi situaţii în care, pentru recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor în scopul exploatării acestuia pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Citește și: Victorie in instanta pentru fostul sot al Codrutei Kovesi!

Conform noii reglementări, această pedeapsă se aplică atunci când fapta a fost săvârşită prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate, profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane, fapta a fost săvârşită de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a pus în pericol viaţa minorului, a fost săvârşită de un membru de familie al minorului sau a fost săvârşită de o persoană în a cărei îngrijire, ocrotire, educare, pază sau tratament se afla minorul.

De asemenea, după articolul 216 se introduce un nou articol, care prevede că "întreţinerea oricărui act de natură sexuală cu un minor care practică prostituţia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă".

Citește și: Bill Gates detonează bomba: Și-a spionat angajații! Ce metode a aplicat

Două noi alineate introduse la articolul 374 prevăd închisoare de la un an la cinci ani pentru "îndemnarea sau recrutarea unui minor în scopul participării lui în cadrul unui spectacol pornografic, obţinerea de foloase de pe urma unui astfel de spectacol în cadrul căruia participă minori sau exploatarea unui minor în orice alt fel pentru realizarea de spectacole pornografice", respectiv închisoare de la trei la cinci luni pentru vizionarea de spectacole pornografice în cadrul cărora participă minori.

Printre modificările aduse Codului penal se numără şi cele referitoare la termenul de prescripţie în cazul infracţiunilor sexuale comise asupra minorilor.

Citește și: Leonardo DiCaprio se ÎNSOARĂ: Ea este aleasa / FOTO

"În cazul infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, a celor de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile, precum şi a infracţiunii de pornografie infantilă, săvârşite faţă de un minor, termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripţie începe să curgă de la data decesului", se prevede în noua formă a articolului 154, alineatul 4.

Prin OUG sunt transpuse şi prevederile a cinci directive pentru care termenul prevăzut în cadrul acestora a expirat, cu consecinţe inclusiv de natură pecuniară, care pot fi aplicate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Citește și: Selfie lângă sicriu, viral pe Facebook. Poza făcută de doi puști din Vaslui

Pentru transpunerea dispoziţiilor acestor directive au fost redactate texte referitoare la introducerea unor variante agravante ale infracţiunilor împotriva libertăţii şi integrităţii sexuale sau a celor de pornografie infantilă, precum şi a unor noi modalităţi de comitere a unora dintre aceste infracţiuni, dar şi la asigurarea anumitor măsuri speciale de protecţie a anumitor categorii vulnerabile de victime, precum şi asigurarea pentru victimă, încă de la primul contact cu autorităţile competente, a posibilităţii de a înţelege şi de a se face înţeleasă în vederea exercitării ulterioare a drepturilor sale în cadrul procesului penal.

OUG mai prevede şi majorarea pedepselor pentru infracţiunea de infectare a surselor de apă.

Citește și: Codul lui Da Vinci: Dan Brown anunţă lansarea lui Origin

Articolul 356 din Codul penal prevedea că infectarea prin orice mijloace a surselor sau reţelelor de apă, dacă apa devine dăunătoare sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Conform noilor prevederi, aceeaşi faptă se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani, iar dacă este săvârşită din culpă pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

Citește și: O firmă de mașini care îl are ca imagine pe Lionel Messi a trebuit să schimbe numele unui model / VIDEO

"Prin excepţie de la dispoziţiile art. 137 alin. (2), în cazul infracţiunii prevăzute în prezentul articol suma corespunzătoare unei zile-amendă pentru persoana juridică este cuprinsă între 500 lei şi 25.000 de lei", mai prevede noul text al articolului 356 din Codul penal.

Ordonanţa de urgenţă introduce şi un articol nou, care majorează cu jumătate limitele speciale ale pedepselor pentru o serie de infracţiuni care au produs consecinţe deosebit de grave. Printre infracţiunile avute în vedere se numără furtul, tâlhăria, pirateria, gestiunea frauduloasă, înşelăciunea, deturnarea licitaţiilor publice şi fraudele informatice.

Citește și: Cel mai mare pericol din comerț: A apărut orezul din plastic / VIDEO

Senatul este prima Cameră sesizată cu privire la proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, informează agerpres.ro.

Citește și: 9 lucruri pe care să nu le spui nimănui, NICIODATĂ!

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri