Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Senatul a întors o lege votată de Camera Deputaţilor: Ce li se va permite judecătorilor CCR

Inquam Photos / George Calin
Senatul Romaniei

Senatul a respins, în şedinţa plenului de luni, în calitate de Cameră decizională, propunerea legislativă pentru modificarea Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, iniţiată de un grup de parlamentari USR, potrivit căreia judecătorii CCR nu pot fi membri ai unui partid în ultimii 9 ani anterior numirii în funcţie. Iniţial, propunerea a fost adoptată tacit pe 5 februarie de Camera Deputaţilor, conform Agerpres.

Citește și: EXCLUSIV! Dragnea vrea remaniere cât mai repede! Ce miniștrii surpriză sunt vizați

Propunerea are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, în sensul prevederii exprese a obligativităţii publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a opiniei separate sau, după caz, a opiniei concurente, ''împreună cu decizia, în forma prezentată de judecătorul care a formulat-o''. Totodată, se are în vedere introducerea unei condiţii suplimentare pentru accederea în funcţia de judecător constituţional - să nu fi fost membru într-un partid politic în ultimii 9 ani anterior numirii în funcţie.

Citeşte şi: Klaus Iohannis a bătut RECORDUL: Cum l-au ajutat Laura Codruța Kovesi și Tudorel Toader / FOTO

Reprezentantul Guvernului, secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Sofia Mariana Moţ, a explicat că Guvernul nu susţine propunerea legislativă pentru că are "serioase vicii de neconstituţionalitate". Ea a explicat că potrivit art. 143 din Constituţie, judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior" şi că orice altă condiţie suplimentară pentru aceşti judecători poate fi introdusă prin modificarea Legii fundamentale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.