Sepsi Sfântu Gheorghe a câştigat titlul naţional la baschet feminin

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 27-04-2018

Actualizat: 27-04-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.agerpres.ro

Campioana en-titre la baschet feminin, Sepsi Sfântu Gheorghe, şi-a trecut în palmares titlul naţional şi în 2018, după ce a învins vineri, în deplasare, formaţia CSM Satu Mare, cu scorul de 85-76 (40-40), în cea de-a patra partidă din cinci programate în finala Ligii Naţionale, informează news.ro.

Principalele marcatoare ale partidei au fost Solopova 23 puncte, mandache 16, pentru CSM Satu Mare, respectiv Marshall 22, Pârău 20, pentru Sepsi Sfântu Gheorghe.

Sepsi Sfântu Gheorghe a disputat a patra finală consecutivă şi a câştigat, tot consecutiv, al treilea titlu naţional, în timp ce formaţia CSM Satu Mare a revenit în ultimul act al Ligii Naţionale după şase ani. CSM Satu Mare a câştigat în acest sezon Liga Europei Centrale (CEWL).

În primele două meciuri ale finalei, Sepsi a câştigat, pe teren propriu, cu 76-46 şi cu 71-51, iar în al treilea a pierdut, la Satu Mare, cu 60-68, astfel că are 3-1 la general şi cucereşte medaliile de aur.

Medaliile de bronz ale stagiunii 2017-2018 au revenit echipei Olimpia Braşov, care a eliminat în două partide vicecampioana din 2017, Universitatea Cluj.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri