Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şerban Nicolae vrea verificări la sânge: Mi-e greu să cred că spălarea banilor pe relația cu Rusia a ocolit subsidiarele unor bănci din România

Mediafax
serban nicolae

Liderul grupului senatorial PSD, Şerban Nicolae, a afirmat luni că analizează posibilitatea modificării Legii pentru prevenirea spălării banilor, astfel încât Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) să poată derula investigaţii privind activitatea unor bănci în domeniile de care se ocupă instituţia, informează agerpres.ro.

Amintind că "la nivelul UE s-a constatat o preocupare legată de operaţiuni de spălare de bani efectuate de bănci importante, dintre care unele au subsidiare în ţara noastră", Şerban Nicolae l-a întrebat, în şedinţa Comisiei juridice din Senat, pe reprezentantul ONPCSB dacă există vreo investigaţie în curs a oficiului referitoare la o eventuală spălare de bani a subsidiarelor din România a acestor bănci.

"În conformitate cu legea, partea de supraveghere a instituţiilor bancare este în responsabilitatea BNR. Noi aducem eventual informaţii", a spus reprezentantul ONPCSB.

Frans Timmermans a început să ȘANTAJEZE: 'Dacă nu veți lucra la acestea alături de noi, probabil că vă vom reglementa prost'


Şerban Nicolae a adăugat că îi este greu să creadă că "bănci importante din Vest care comit acte de spălare a banilor" ar fi "ocolit" România.

"Poate e nevoie să umblăm şi la lege, în aşa fel încât OSP să se ocupe şi de asemenea investigaţii din oficiu. Poate semnalaţi BNR o serie întreagă de concluzii, aspecte care ţin de funcţionarea unor subsidiare bancare pe teritoriul României. Poate e nevoie să umblăm şi la lege, în aşa fel încât să nu constatăm că bănci importante cu subsidiare în România spală bani de ordinul miliardelor şi plătesc ca să nu facă închisoare, nişte persoane importante, în fapte de corupţie. Penalii lor nu fac niciodată închisoare, penalii lor plătesc de ordinul sutelor de milioane, penalii lor pot să facă înţelegere cu organismele judiciare şi executive ale Uniunii Europene. Dar la noi nu sunt nici măcar penali, ba dimpotrivă, apară statul de drept, apară Justiţia de penali. Şi mi-e foarte greu să cred că bănci importante din Vest comit acte de spălare a banilor la un asemenea nivel fără ca o subsidiară dintr-o ţară importantă în zona estică - pentru că era vorba de spălare de bani pe relaţia cu Rusia, să fie foarte clar -, şi mi-e greu să cred că au ocolit România, măcar pentru operaţiunile financiare de acoperire", a afirmat Şerban Nicolae.

Luni, Comisia juridică a Senatului a adoptat un raport favorabil prin reexaminarea Legii pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului şi punerea în acord a prevederilor acestui act normativ cu decizii ale CCR.

Actul normativ reexaminat prevede instituirea sistemului naţional de prevenire şi combatere a terorismului prin transpunerea Directivei UE 2015/849 a PE şi a Consiliului din 20 mai 2015 prin prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţarea terorismului.

Proiectul de lege, iniţiat de Guvern, va intra în dezbaterea plenului Senatului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.