Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Aleksandar Vucic 'tună și fulgeră': Serbia acuză 'ameninţări şi presiuni' pentru a se alătura sancţiunilor împotriva Rusiei

financialtribune.com
Aleksandar Vucic

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a denunţat luni că ţara sa este supusă unor ''ameninţări şi presiuni'' pentru a se alătura sancţiunilor pe care Occidentul le-a impus Rusiei în urma agresiunii acesteia contra Ucrainei şi a promis că va ''răbda'' atât cât va putea, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

''În timp ce putem răbda, fără a ne pune în pericol interesele naţionale şi statale cele mai vitale, vom susţine politica hotărâtă de concluziile Consiliului de Securitate Naţională'' al Serbiei, a declarat preşedintele Aleksandar Vucic.

Printre concluziile la care el a făcut referire se numără aceea că aplicarea unor sancţiuni împotriva Rusiei contravine intereselor Serbiei.

Mai mult, preşedintele sârb crede că inclusiv în cazul în care Serbia şi-ar schimba politica la acest capitol, ''în următoarele cinci zile vor veni noi presiuni şi solicitări'', şi anume ca Serbia să renunţe la Kosovo.

''Lor nu le convine să existe o ţară care nu se conformează şi care doreşte să aibă propria opinie'', a mai spus preşedintele sârb, a cărui ţară aspiră să adere la UE.

În raportul său din 12 octombrie despre progresele ţărilor candidate, Comisia Europeană a criticat angajamentul redus al Serbiei faţă de politica externă a blocului comunitar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.